MISTUÍ, místui, vb. IV. 1. Tranz. A transforma alimentele introduse în organism în substanțe direct asimilabile de organism; a digera. ◊ Expr. A nu (putea) mistui (pe cineva sau ceva) = a nu putea suporta sau suferi (pe cineva sau ceva), a nu tolera. 2. Tranz. A distruge, a nimici. ♦ Refl. A înceta să mai existe; a dispărea, a pieri. ♦ Tranz. și refl. Spec. A (se) distruge prin ardere, a (se) preface în cenușă. ♦ A cheltui (bani, averi), a irosi. 3. Tranz. și refl. Fig. A (se) chinui sufletește, a (se) distruge moral și fizic (încetul cu încetul). 4. Tranz. și refl. A (se) face nevăzut; a (se) ascunde; a (se) dosi. [Prez. ind. și: mistuiesc] – Din magh. emészteni.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a mistuí (mistuiésc, mistuít), vb. – 1. A digera. – 2. A consuma, a devora. – 3. A suprima, a anihila. – 4. A ține ascuns, a face să dispară. – Var. amistui. Mag. emészteni (Cihac, II, 516; Tiktin; Mîndrescu 173; Gáldi, Dict., 83). – Der. mistuitor, adj. (devorator, vorace).Sursa: Dicționarul etimologic român
místuĭ și -ĭésc v. tr. (din maĭ vechiu a amistui, d. ung. emészteni). Digerez, aleg din mîncare părțile nutritive: stomahu [!] mistuĭe ușor laptele. Consum, nimicesc: soba mistuĭe lemne, focu a mistuit casa și (fig.) boala l-a mistuit. Ascund, fac să dispară: a mistui un dosar. Fig. A nu putea să mistuĭ pe cineva saŭ ceva, a nu-țĭ plăcea, a-țĭ fi antipatic: nicĭ un popor nu-ĭ mistuĭe pe Jidanĭ. V. refl. Mă digerez; laptele se mistuĭe ușor. Mă consum, mă trec, mă nimicesc: lemnele se mistuĭe în sobă și (fig.), el s´a mistuit încet-încet de întristare. Mă ascund, dispar: eĭ s´aŭ mistuit pin [!] munțĭ.
Sursa: Dicționaru limbii românești
mistuí (a ~) vb., ind. prez. 3 místuie, imperf. 3 sg. mistuiá; conj. prez. 3 să místuieSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită mistuì v. 1. a digera: a mistui bine, rău; fig. nu-l putea mistui CR.; 2. a consuma: focul a mistuit cetatea; fig. chinurile l´au mistuit; 3. a căuta un refugiu, a se ascunde: umplu dealurile, câmpii, unde pot se mistuiesc NEGR.; 4. a dispare: ca o stea care lucește și ’n văzduh se mistuiește AL. [Ung. EMÉSZTENI].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
MISTUÍ, místui, vb. IV. 1. Tranz. A transforma alimentele introduse în organism în substanțe direct asimilabile de organism; a digera. ◊ Expr. A nu (putea) mistui (pe cineva sau ceva) = a nu putea suporta sau suferi (pe cineva sau ceva), a nu tolera. 2. Tranz. A distruge, a nimici. ♦ Refl. A înceta să mai existe; a dispărea, a pieri. ♦ Tranz. și refl. Spec. A (se) distruge prin ardere, a (se) preface în cenușă; a se topi. ♦ A cheltui (bani, averi), a irosi. 3. Tranz. și refl. Fig. A (se) chinui sufletește, a (se) distruge moral și fizic (treptat). 4. Tranz. și refl. A (se) face nevăzut; a (se) ascunde. [Prez. ind. și: mistuiesc] – Din magh. emészteni.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) MISTUÍ, místui, vb. IV. 1. Tranz. A transforma alimentele introduse în organism în substanțe direct asimilabile de organism; a digera. ◊ Expr. A nu (putea) mistui (pe cineva sau ceva) = a nu putea suporta sau suferi (pe cineva sau ceva), a nu tolera. 2. Tranz. A distruge, a nimici. ♦ Refl. A înceta să mai existe; a dispărea, a pieri. ♦ Tranz. și refl. Spec. A (se) distruge prin ardere, a (se) preface în cenușă. ♦ A cheltui (bani, averi), a irosi. 3. Tranz. și refl. Fig. A (se) chinui sufletește, a (se) distruge moral și fizic (încetul cu încetul). 4. Tranz. și refl. A (se) face nevăzut; a (se) ascunde; a (se) dosi. [Prez. ind. și: mistuiesc] – Din magh. emészteni.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a
mistuí (mistuiésc, mistuít), vb. – 1. A digera. – 2. A consuma, a devora. – 3. A suprima, a anihila. – 4. A ține ascuns, a face să dispară. – Var. amistui. Mag. emészteni (Cihac, II, 516; Tiktin; Mîndrescu 173; Gáldi, Dict., 83). – Der. mistuitor, adj. (devorator, vorace).Sursa: Dicționarul etimologic român místuĭ și -ĭésc v. tr. (din maĭ vechiu a amistui, d. ung. emészteni). Digerez, aleg din mîncare părțile nutritive: stomahu [!] mistuĭe ușor laptele. Consum, nimicesc: soba mistuĭe lemne, focu a mistuit casa și (fig.) boala l-a mistuit. Ascund, fac să dispară: a mistui un dosar. Fig. A nu putea să mistuĭ pe cineva saŭ ceva, a nu-țĭ plăcea, a-țĭ fi antipatic: nicĭ un popor nu-ĭ mistuĭe pe Jidanĭ. V. refl. Mă digerez; laptele se mistuĭe ușor. Mă consum, mă trec, mă nimicesc: lemnele se mistuĭe în sobă și (fig.), el s´a mistuit încet-încet de întristare. Mă ascund, dispar: eĭ s´aŭ mistuit pin [!] munțĭ.
Sursa: Dicționaru limbii românești
mistuí (a ~) vb., ind. prez. 3 místuie, imperf. 3 sg. mistuiá; conj. prez. 3 să místuieSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită mistuì v. 1. a digera: a mistui bine, rău; fig. nu-l putea mistui CR.; 2. a consuma: focul a mistuit cetatea; fig. chinurile l´au mistuit; 3. a căuta un refugiu, a se ascunde: umplu dealurile, câmpii, unde pot se mistuiesc NEGR.; 4. a dispare: ca o stea care lucește și ’n văzduh se mistuiește AL. [Ung. EMÉSZTENI].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
MISTUÍ, místui, vb. IV. 1. Tranz. A transforma alimentele introduse în organism în substanțe direct asimilabile de organism; a digera. ◊ Expr. A nu (putea) mistui (pe cineva sau ceva) = a nu putea suporta sau suferi (pe cineva sau ceva), a nu tolera. 2. Tranz. A distruge, a nimici. ♦ Refl. A înceta să mai existe; a dispărea, a pieri. ♦ Tranz. și refl. Spec. A (se) distruge prin ardere, a (se) preface în cenușă; a se topi. ♦ A cheltui (bani, averi), a irosi. 3. Tranz. și refl. Fig. A (se) chinui sufletește, a (se) distruge moral și fizic (treptat). 4. Tranz. și refl. A (se) face nevăzut; a (se) ascunde. [Prez. ind. și: mistuiesc] – Din magh. emészteni.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)