MIOREÁ, miorele, s. f. Mioriță. [Pr.: mi-o-] – Mioară + suf. -ea.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a
mioreá, miorele, s.f. – (bot.) Breabăn, floarea-paștilor, floare de vioară, trei cai (Hepatica nobilis). Formă atestată în jurul Sighetului (Borza 1968: 83). – Din mior + -rea.
Sursa: Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș
mioreá/miorícă (rar) (mi-o-) s. f., g.-d. art. miorélei; pl. mioréle, art. mioréleleSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită MIOREÁ, -ÍCĂ, miorele, s. f. Mioriță. [Pr.: mi-o-] – Mioară + suf. -ea. – Miorică: cu schimbare de sufix.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) 