MINTÁL, -Ă adj. 1. referitor la minte. ♦ alienație ~ă = nebunie; debil ~ = persoană deficitară din punctul de vedere al intelectului. 2. care se face în minte. (< fr. mental, lat. mentalis)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
MINTÁL, -Ă, mintali, -e, adj. 1. Care aparține minții, privitor la minte. ◊ Alienație mintală = nebunie. Debil mintal = persoană care prezintă întârzieri sau opriri în dezvoltarea facultăților psihice. 2. Care se face în minte. [Var.: mentál, -ă adj.] – Din fr. mental, lat. mentalis (după minte).Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a
MINTÁL, -Ă adj. Referitor la minte; făcut în minte. ◊ Alienație mintală = nebunie; debil mintal = persoană deficitară din punctul de vedere al intelectului; slab de minte. [Var. mental, -ă adj. / cf. fr. mental < lat. mentalis, după minte].
Sursa: Dicționar de neologisme
mintál (med.) adj. m., pl. mintáli; f. mintálă, pl. mintále
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită
*mintál, V. mental.
Sursa: Dicționaru limbii românești
MINTÁL, -Ă, mintali, -e, adj. 1. Care aparține minții, privitor la minte; care se produce, se petrece în minte. ◊ Alienație mintală = nebunie. Debil mintal = persoană care prezintă întârzieri sau opriri în dezvoltarea facultăților psihice. 2. Care se produce, se petrece în minte. – Din fr. mental, lat. mentalis (după minte).Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)