MINOTÁUR s. m. (mit.) monstru imaginat cu corp de om și cap de taur. (< fr. minotaure, it. minotaure, germ. Minotaurus)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
MINOTÁUR, minotauri, s. m. Monstru mitologic, înfățișat cu cap de taur și trup de om. – Din fr. Minotaure, it. Minotauro, germ. Minotaurus.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a
MINOTÁUR s.m. Ființă fabuloasă imaginată cu cap de om și trup de taur. [Pron. -ta-ur. / < fr. minotaure, cf. Minotaur – monstru mâncător de oameni, ucis de Teseu].
Sursa: Dicționar de neologisme
Minotaur = Minotaurus.
Sursa: Mic dicționar mitologic greco-roman
*minotáur m. (vgr. minótauros). Mit. Un monstru cu trupu de om, și capu de taur care locuĭa în labirintu din Creta și a fost ucis de Tezeŭ.
Sursa: Dicționaru limbii românești
minotáur (-ta-ur) s. m., pl. minotáuriSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită Minotaur m. Mit. monstru, jumătate om și jumătate taur, care trăia în labirintul Cretei, fu răpus de Thezeu.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
MINOTÁUR, minotauri, s. m. (În mitologia greacă) Monstru cu cap de taur și trup de om. – Din fr. Minotaure, it. Minotauro, germ. Minotaurus.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) MINOTÁUR s. m. (mit.) monstru imaginat cu corp de om și cap de taur. (< fr. minotaure, it. minotaure, germ. Minotaurus)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
MINOTÁUR, minotauri, s. m. Monstru mitologic, înfățișat cu cap de taur și trup de om. – Din fr. Minotaure, it. Minotauro, germ. Minotaurus.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a MINOTÁUR s.m. Ființă fabuloasă imaginată cu cap de om și trup de taur. [Pron. -ta-ur. / < fr. minotaure, cf. Minotaur – monstru mâncător de oameni, ucis de Teseu].
Sursa: Dicționar de neologisme
Minotaur = Minotaurus.
Sursa: Mic dicționar mitologic greco-roman
*minotáur m. (vgr. minótauros). Mit. Un monstru cu trupu de om, și capu de taur care locuĭa în labirintu din Creta și a fost ucis de Tezeŭ.
Sursa: Dicționaru limbii românești
minotáur (-ta-ur) s. m., pl. minotáuriSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită
Minotaur m. Mit. monstru, jumătate om și jumătate taur, care trăia în labirintul Cretei, fu răpus de Thezeu.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
MINOTÁUR, minotauri, s. m. (În mitologia greacă) Monstru cu cap de taur și trup de om. – Din fr. Minotaure, it. Minotauro, germ. Minotaurus.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)