MIÁRȚĂ, miarțe, s. f. (Pop.) Ființă pipernicită; stârpitură. [Pl. și: mierțe] – Et. nec.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a mĭárță, smĭárță și zmĭárță f., pl. ĭerțe. Munt. Fam. Copil mic: el nu era atuncĭ de cît [!] o mĭarță de copil.
Sursa: Dicționaru limbii românești
miárță (stârpitură) (pop.) (miar-) s. f., g.-d. art. miárței/miérței; pl. miárțe/miérțeSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită miarță f. ceva mare cât o merță: o miarță de copil ISP.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
MIÁRȚĂ, miarțe, s. f. (Pop.) Ființă pipernicită; stârpitură. [Pl. și: mierțe] – Et. nec.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) MIÁRȚĂ, miarțe, s. f. (Pop.) Ființă pipernicită; stârpitură. [Pl. și: mierțe] – Et. nec.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a mĭárță, smĭárță și zmĭárță f., pl. ĭerțe. Munt. Fam. Copil mic: el nu era atuncĭ de cît [!] o mĭarță de copil.
Sursa: Dicționaru limbii românești
miárță (stârpitură) (pop.) (miar-) s. f., g.-d. art. miárței/miérței; pl. miárțe/miérțeSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită miarță f. ceva mare cât o merță: o miarță de copil ISP.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
MIÁRȚĂ, miarțe, s. f. (Pop.) Ființă pipernicită; stârpitură. [Pl. și: mierțe] – Et. nec.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)