Am găsit 12 definiții pentru cuvantul/cuvintele mișină:

MÍȘINĂ, mișine, s. f. 1. (Reg.) Grămadă de cereale, de alimente etc. adunate ca provizie; strânsură; mulțime de bunuri, bogăție, avere. 2. (Reg.) Gaură în pământ sau mușuroi în care își depozitează unele animale hrana pentru iarnă; p. ext. vizuină, cuib; totalitatea animalelor dintr-o vizuină. 3. (Reg.) Mulțime, adunătură (de ființe). 4. Mică scobitură pe suprafața dinților (molari ai) calului și ai altor animale erbivore, care dispare cu vârsta prin roadere și după care se recunoaște vârsta animalului. [Pl. și: mișini.Var.: míșună s. f.] – Cf. rus. mâșina.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a



míșină (est) și míșună (vest) f., pl. ĭ (lat. mĕssio, -ónis, recoltare [pv. meison, fr. moisson], de unde s´a făcut *mășúne, apoĭ, pin [!] disimilare, *mușúne, și de aicĭ mișină, mișună supt [!] infl. verbuluĭ *míșin, míșun. De la „recoltare” înț. a trecut la „recoltă, proviziune, de ĭarnă”, apoĭ la „proviziune adunată de guzganĭ, grămadă, furnicar”. V. mișun. Cp. cu căpșună, mincĭună). Grămăgĭoară, proviziune (de boabe, de banĭ ș. a.): strînseseră o mișună și ajunseseră să se bucure de un căpitălaș (CL. 1910, 211), a făcut mișună (1910, 215), o mișnă de alunele scoase cu plugu (Cov., VR. 1911, 11, 258). Moșoroĭ [!] supt [!] care guzganiĭ îșĭ adună proviziunĭ (Cant.). Lucru prefăcut în fărămițe (Bz.): s´a găsit numaĭ mișină din el. Jimină, furnicar, mare amestec și mișcare de vietățĭ (V. poșidic): o mișină de vermĭ, de șoaricĭ, de Jidanĭ. La dințiĭ caluluĭ, adîncătură în care se găsește o substanță negricĭoasă care dispare pin [!] tocirea dinților spre bătrîneță [!] (se numește și mursă și muscă). – Și mișnă, pl. e (Cov.). În nord mișăniță, pl. e (supt infl. unor cuv. ca ferfeniță. Cp. și cu ceh. mišenice, amestec), jimină. V. mișun 1.
Sursa: Dicționaru limbii românești

míșină1 (scobitură în dinții ierbivorelor) s. f., g.-d. art. míșinei; pl. míșine
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

míșină2/míșună (grămadă de alimente, mulțime de ființe) (reg.) s. f., g.-d. art. míșinii/míșunii; pl. míșini/míșuni
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

mișină f. Mold. furnicar; fig. mișină de cinovnici AL. [V. mișuì].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

MÍȘINĂ, (1, 2, 3) mișini, (4) mișine, s. f. 1. (Reg.) Grămadă de cereale, de alimente etc. adunate ca provizie; strânsură; mulțime de bunuri, bogăție, avere. 2. (Reg.) Gaură în pământ sau mușuroi în care își depozitează unele animale hrana pentru iarnă; p. ext. vizuină, cuib; totalitatea animalelor dintr-o vizuină. 3. (Reg.) Mulțime, adunătură (de ființe). 4. Mică scobitură pe suprafața dinților (molari ai) calului și ai altor erbivore, care dispare în timp prin tocire și în funcție de care se poate stabili vârsta animalului. [Pl. și: mișini.Var.: míșună s. f.] – Cf. rus. mîșina.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

MÍȘINĂ, mișine, s. f. 1. (Reg.) Grămadă de cereale, de alimente etc. adunate ca provizie; strânsură; mulțime de bunuri, bogăție, avere. 2. (Reg.) Gaură în pământ sau mușuroi în care își depozitează unele animale hrana pentru iarnă; p. ext. vizuină, cuib; totalitatea animalelor dintr-o vizuină. 3. (Reg.) Mulțime, adunătură (de ființe). 4. Mică scobitură pe suprafața dinților (molari ai) calului și ai altor animale erbivore, care dispare cu vârsta prin roadere și după care se recunoaște vârsta animalului. [Pl. și: mișini.Var.: míșună s. f.] – Cf. rus. mâșina.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

míșină (est) și míșună (vest) f., pl. ĭ (lat. mĕssio, -ónis, recoltare [pv. meison, fr. moisson], de unde s´a făcut *mășúne, apoĭ, pin [!] disimilare, *mușúne, și de aicĭ mișină, mișună supt [!] infl. verbuluĭ *míșin, míșun. De la „recoltare” înț. a trecut la „recoltă, proviziune, de ĭarnă”, apoĭ la „proviziune adunată de guzganĭ, grămadă, furnicar”. V. mișun. Cp. cu căpșună, mincĭună). Grămăgĭoară, proviziune (de boabe, de banĭ ș. a.): strînseseră o mișună și ajunseseră să se bucure de un căpitălaș (CL. 1910, 211), a făcut mișună (1910, 215), o mișnă de alunele scoase cu plugu (Cov., VR. 1911, 11, 258). Moșoroĭ [!] supt [!] care guzganiĭ îșĭ adună proviziunĭ (Cant.). Lucru prefăcut în fărămițe (Bz.): s´a găsit numaĭ mișină din el. Jimină, furnicar, mare amestec și mișcare de vietățĭ (V. poșidic): o mișină de vermĭ, de șoaricĭ, de Jidanĭ. La dințiĭ caluluĭ, adîncătură în care se găsește o substanță negricĭoasă care dispare pin [!] tocirea dinților spre bătrîneță [!] (se numește și mursă și muscă). – Și mișnă, pl. e (Cov.). În nord mișăniță, pl. e (supt infl. unor cuv. ca ferfeniță. Cp. și cu ceh. mišenice, amestec), jimină. V. mișun 1.
Sursa: Dicționaru limbii românești

míșină1 (scobitură în dinții ierbivorelor) s. f., g.-d. art. míșinei; pl. míșine
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

míșină2/míșună (grămadă de alimente, mulțime de ființe) (reg.) s. f., g.-d. art. míșinii/míșunii; pl. míșini/míșuni
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

mișină f. Mold. furnicar; fig. mișină de cinovnici AL. [V. mișuì].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

MÍȘINĂ, (1, 2, 3) mișini, (4) mișine, s. f. 1. (Reg.) Grămadă de cereale, de alimente etc. adunate ca provizie; strânsură; mulțime de bunuri, bogăție, avere. 2. (Reg.) Gaură în pământ sau mușuroi în care își depozitează unele animale hrana pentru iarnă; p. ext. vizuină, cuib; totalitatea animalelor dintr-o vizuină. 3. (Reg.) Mulțime, adunătură (de ființe). 4. Mică scobitură pe suprafața dinților (molari ai) calului și ai altor erbivore, care dispare în timp prin tocire și în funcție de care se poate stabili vârsta animalului. [Pl. și: mișini.Var.: míșună s. f.] – Cf. rus. mîșina.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)