Am găsit 15 definiții pentru cuvantul/cuvintele mesteca:

MESTECÁ2 vb. I v. amesteca.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a


MESTECÁ1, méstec, vb. I. Tranz. A sfărâma un aliment cu dinții și a-l amesteca în gură (pentru a-l înghiți). ♦ A învârti ceva (cu limba) în gură. ♦ Fig. A pune la cale; a plănui. – Lat. masticare.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

mestecá (méstec, mestecát), vb. – A amesteca în gură. – Megl. mestic, misticari. Lat. mastĭcāre (Diez, I, 268; Philippide, Principii, 98; Pușcariu 1062; REW 5398), cf. it. masticare, prov. mascher, fr. mâcher, sp., port. masgar.Der. mestecător, s. m. (cel care mestecă).
Sursa: Dicționarul etimologic român

mestecá (méstec, át), vb. – A amesteca. Lat. *mixticāre (Pușcariu 1063; Candrea-Dens., 1085; Iordan, Dift., 123; REW 5398a), cf. alb. meštekuem, it. mestare, abruz. (am)misteka, cf. amesteca.Der. mestecător, adj. (înv., răsculat; care amestecă); mestecător, s. n. (bătător, mai); mestec, s. n. (înv., amestec); mestecătură, s. f. (amestec, dezordine); mestecuș, s. n. (bătător; băț pentru a amesteca porumbul fiert); mestecău, s. n. (Trans., făcăleț; Arg., gură, plisc).
Sursa: Dicționarul etimologic român

mestecá (a ~) vb., ind. prez. 3 méstecă
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

mestecà v. a sfărâma cu dinții: a mesteca pâine. [Lat. MASTICARE].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

mestecà v. V. amesteca.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

MESTECÁ1, méstec, vb. I. Tranz. A sfărâma un aliment cu dinții și a-l amesteca în gură (pentru a-l înghiți). ♦ A învârti ceva (cu limba) în gură. ♦ Fig. A pune la cale; a plănui. – Lat. masticare.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

MESTECÁ2 vb. I v. amesteca.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

MÉSTECĂ, mesteci, s. f. (Bot.; reg.) Răsfug. [Var.: méstec s. m.] – Din mesteca1.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

méstecă1, s.f. (pop.) 1. rășină de brad, galbenă și dulce, care se mestecă sau se mănâncă. 2. pastă de chițion.
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme

méstecă2, mésteci, s.f. (reg.) 1. boală contagioasă a oilor și caprelor, care le oprește secreția laptelui; răsfugă. 2. boală contagioasă la om și animale; răsfugă, dalac, bubă-neagră, cărbune, antrax. 3. plantă erbacee cu flori galbene folosită ca medicament împotriva bolilor amintite; răsfug.
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme

méstecă (vest) saŭ -ícă (est) f., pl. ĭ (d. mestec 3). O buruĭană cu florĭ albastre și care servește la legat snopiĭ. Cînd o frîngĭ dă un fel de lapte care se încheagă și pe care copiiĭ il mestecă´n gură.
Sursa: Dicționaru limbii românești

méstecă/méstec (reg.) s. f./s. m., pl. mésteci
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

MÉSTECĂ, mesteci, s. f. (Bot.; reg.) Răsfug. [Var.: méstec s. m.] – Din mesteca1.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)