Am găsit o definiție pentru cuvantul/cuvintele merg:

merg, mers, a mérge v. intr. (lat. mérgĕre, a cufunda, apoĭ „a se cufunda într´un desiș orĭ în întuneric, a înainta, a merge”. După perf. mérsi, s´a făcut *mérgere, și de aceĭa a rămas e curat, că, din mérgĕre, s´ar fi făcut a mĭerge.Să meargă. V. imersiune, submergibil. Cp. cu șterg). Umblu, mă duc dintr´un loc într´altu: a merge maĭ încet, pe jos, călare, cu căruța. Umblu, frecŭentez: acest copil n´a mers încă la școală. Curg, continuŭ: leafa îi merge pe vacanță. Am curs, umblu, îs primit: baniĭ vechĭ nu maĭ merg. V. tr. Străbat: a merge un drum lung, o sută de chilometri: V. impers. A fi permis, posibil: asta nu merge. A trece timpu: cu cît merge, cu atîta e maĭ răŭ. A merge bine, răŭ, a progresa (prospera), a scădea (a decădea, a slăbi saŭ a sărăci): eleviĭ merg bine cu studiile, bolnavu cu sănătatea. A-țĭ merge bine, răŭ, a prospera, a scădea: bolnavuluĭ îĭ merge bine cu lapte, florilor cu apă. A-țĭ merge la suflet (saŭ la inimă), a-țĭ plăcea foarte mult: această apă rece mĭ-a mers la inimă, vorbele mele ĭ-aŭ mers la inimă. A merge anapoda saŭ pe dos (un lucru), a avea rezultat opus dorințeĭ, a nu reuși. A merge în vînt, a se risipi fără folos: munca luĭ a mers în vînt. Merge? merge bine? se poate? e permis?
Sursa: Dicționaru limbii românești



Forme flexionare:

merg - Verb, Conjunctiv, prezent, persoana I, singular - pentru cuvantul merge

merg - Verb, Indicativ, prezent, persoana a III-a, plural - pentru cuvantul merge

merg - Verb, Indicativ, prezent, persoana I, singular - pentru cuvantul merge