Am găsit 8 definiții pentru cuvantul/cuvintele memorie:

MEMÓRIE s. f. 1. capacitate a creierului omenesc de a reține, recunoaște și reproduce ceea ce și-a însușit anterior. 2. amintire. ◊ amintire păstrată de posteritate pentru oamenii iluștri. 3. parte componentă a unui sistem electronic de calcul în care se memorează informațiile; memorator (2). (< lat., it. memoria)
Sursa: Marele dicționar de neologisme



MEMÓRIE, memorii, s. f. 1. Proces psihic care constă în întipărirea, recunoașterea și reproducerea senzațiilor, sentimentelor, mișcărilor, cunoștințelor etc. din trecut. ♦ Minte (considerată ca sediu al procesului de memorare). ◊ Loc. adv. Din memorie = din aducere-aminte, pe de rost. 2. Păstrare în amintire, reprezentare mintală, aducere-aminte, amintire. ♦ Amintire pe care posteritatea o păstrează oamenilor iluștri sau evenimentelor de seamă. ◊ Expr. În memoria cuiva (sau a ceva) = în amintirea..., spre aducere-aminte; ca omagiu. 3. Parte a calculatorului electronic în care se înregistrează instrucțiunile, cuvintele, valorile numerice etc. după o codificare prealabilă; memorator (2). – Din lat., it. memoria, fr. mémoire.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

MEMÓRIE s.f. 1. Proprietate a creierului omenesc de a reține, recunoaște și reproduce ceea ce și-a însușit în trecut; facultate intelectuală datorită căreia se rețin datele și cunoștințele căpătate. 2. Amintire. 3. Amintire păstrată de posteritate pentru oamenii iluștri. 4. Parte componentă a unui ansamblu electronic de calcul în care se pot memora informațiile necesare calculului; memorator. [Gen. -iei. / < lat. memoria, cf. it. memoria, fr. mémoire].
Sursa: Dicționar de neologisme

memórie (memórii), s. f. – Ținere de minte. Lat. memoria (sec. XIX). – Der. memoriu, s. n. (cerere, petiție; dare de seamă, disertație), din fr. mémoire; memorabil, adj., din fr. mémorable; memorandum, s. n., din fr. mémorandum; memorial, s. n. (memorii; jurnal); memorialist, s. m. (autor de memorii), din fr. mémorialiste; memoriza, vb. (a reține, a fixa în memorie); comemora, vb., din fr. commémorer; imemorial, adj., din fr. immémorial.
Sursa: Dicționarul etimologic român

*memórie f. (lat. memoria, rudă cu mens, minte). Facultatea de a-țĭ aduce aminte, de a ținea minte: memoria se cultivă exercitînd-o. Amintire, aducere aminte (Rar): s´a șters din mintea lor memoria acelor fapte. Amintire, reputațiune bună saŭ rea despre ceva saŭ cineva: un guvern de tristă memorie. Din memorie, pe de rost, pe din afară [!]: a spune din memorie.
Sursa: Dicționaru limbii românești

memórie (-ri-e) s. f., art. memória (-ri-a), g.-d. art. memóriei; (la computer) pl. memórii, art. memóriile (-ri-i-)
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

memorie f. 1. facultatea de a-și aduce aminte un ce trecut; 2. amintire: a păstra memoria unui eveniment; 3. reputațiune ce se lasă după moarte: de glorioasă memorie.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

MEMÓRIE, memorii, s. f. 1. Proces psihic care constă în întipărirea, recunoașterea și reproducerea senzațiilor, sentimentelor, mișcărilor, cunoștințelor etc. din trecut. ♦ Minte (considerată ca sediu al procesului de memorare). ◊ Loc. adv. Din memorie = din aducere-aminte, pe de rost. 2. Păstrare în amintire, reprezentare mintală, aducere-aminte, amintire. ♦ Amintire pe care posteritatea o păstrează oamenilor iluștri sau evenimentelor de seamă. ◊ Expr. În memoria cuiva (sau a ceva) = în amintirea..., spre aducere-aminte; ca omagiu. 3. Parte a calculatorului electronic în care se înregistrează instrucțiunile, cuvintele, valorile numerice etc. după o codificare prealabilă; memorator (2). – Din lat., it. memoria, fr. mémoire.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)