Am găsit 8 definiții pentru cuvantul/cuvintele melancolie:

MELANCOLÍE s. f. 1. stare de tristețe, de deprimare, însoțită de dorința de visare și singurătate. 2. boală psihică manifestată prin tristețe, apatie, delir, anxietate și obsesia sinuciderii. (< fr. mélancolie, lat. melancholia)
Sursa: Marele dicționar de neologisme



MELANCOLÍE, melancolii, s. f. 1. Stare de tristețe, de deprimare, amestecată cu visare și cu dorința de izolare; p. gener. tristețe (ușoară). 2. Boală psihică care se manifestă printr-o continuă depresiune, prin tristețe morbidă, prin apatie, delir, halucinații, anxietate și obsesia sinuciderii. – Din fr. mélancolie, lat. melancolia.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

MELANCOLÍE s.f. 1. Tristețe vagă, nedefinită; deprimare. 2. (Med.) Boală mintală caracterizată prin tristețe morbidă, apatie, delir, halucinații și obsesia sinuciderii. [Gen. -iei, var. melanholie s.f. / < fr. mélancolie, cf. lat., gr. melancholia < gr. melas – negru, chole – fiere].
Sursa: Dicționar de neologisme

melancolíe (melancolíi), s. f. – Tristețe (ușoară). – Var. (înv.) melanholie. Mr. milancolie. Ngr. μελαγχολία (Tiktin; Gáldi 209) în sec. XVIII și mai tîrziu din fr. mélancolie (în mr. din it.). – Der. melancolic, adj., din fr. mélancolique.
Sursa: Dicționarul etimologic român

*melancolíe f. (vgr. melagholia, d. mélas, mélan, negru, și holé, fĭere, mînie, lat. melanchólia, it. melancolia și maĭ des malinconia; fr. mélancolie). Stare morbidă de tristeță [!] și de descurajare. Tristeță vagă.
Sursa: Dicționaru limbii românești

melancolíe s. f., art. melancolía, g.-d. art. melancolíei; pl. melancolíi, art. melancolíile
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

melancolie f. 1. fiere neagră și dispozițiune tristă atribuită ei; 2. atragere spre singurătate și reverie.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

MELANCOLÍE, melancolii, s. f. 1. Stare de tristețe, de deprimare, amestecată cu visare și cu dorința de izolare; p. gener. tristețe (ușoară). 2. Boală psihică care se manifestă printr-o continuă depresie, prin tristețe morbidă, prin apatie, delir, halucinații, anxietate și tentația de sinucidere. – Din fr. mélancolie, lat. melancolia.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)