MEDIOCRITÁTE s. f. 1. caracterul, situația a ceea ce este mediocru. 3. om fără talent, lipsit de merite. (< fr. médiocrité, lat. mediocritas)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
MEDIOCRITÁTE, (2) mediocrități, s. f. 1. Faptul de a fi mediocru; situație, stare a celui mediocru. 2. Persoană lipsită de calități (intelectuale) deosebite, om mediocru (2). [Pr.: -di-o-] – Din fr. médiocrité, lat. mediocritas, -atis.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a
MEDIOCRITÁTE s.f. 1. Caracterul și situația a ceea ce este mediocru. 2. Om fără talent, lipsit de merite. [Pron. -di-o-. / cf. fr. médiocrité, lat. mediocritas].
Sursa: Dicționar de neologisme
*mediocritáte f. (lat. mediócritas, -átis). Calitatea de a fi mediocru: mediocritatea în literatură e insuportabilă. Avere mică, dar suficientă: a trăi în mediocritate. Prostie: om de o mare mediocritate. Om prost: te-aŭ întrecut toate mediocritățile, amice!
Sursa: Dicționaru limbii românești
mediocritáte (-di-o-cri-) s. f., g.-d. art. mediocritắții; (persoane) pl. mediocritắțiSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită mediocritate f. 1. starea, calitatea celui mediocru; 2. stare mijlocie de avere; 3. fig. insuficiență de spirit, de merit: om de o mare mediocritate.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
MEDIOCRITÁTE, (2) mediocrități, s. f. 1. Faptul de a fi mediocru; situație, starea celui mediocru. 2. Persoană lipsită de calități (intelectuale) deosebite, om mediocru (2). [Pr.: -di-o-] – Din fr. médiocrité, lat. mediocritas, -atis.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)