MÁXIMĂ s. f. gândire formulată concis, exprimând un principiu, o normă de conduită; aforism, adagiu. (< fr. maxime, lat. maxima)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
MÁXIMĂ, maxime, s. f. Enunț formulat concis, exprimând un principiu etic, o normă de conduită etc.; aforism, sentință, adagiu. – Din lat. maxima, fr. maxime.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a MÁXIMĂ s.f. Gândire formulată concis, exprimând un principiu, o normă de conduită etc.; aforism, adagiu. [< lat. maxima, fr. maxime].
Sursa: Dicționar de neologisme
máximă s. f., g.-d. art. máximei; pl. máximeSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită maximă f. propozițiune generală ce servă de principiu, de normă.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
MÁXIMĂ, maxime, s. f. Enunț formulat concis, exprimând un principiu etic, o normă de conduită etc.; aforism, sentință, adagiu. – Din lat. maxima, fr. maxime.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) Forme flexionare:
maxima - Adjectiv, feminin, Nominativ-Acuzativ, singular, articulat - pentru cuvantul maxim
maximă - Adjectiv, feminin, Nominativ-Acuzativ, singular, nearticulat - pentru cuvantul maxim
