MÁXIM2, -Ă I. adj. 1. cel mai mare (ca dimensiuni, durată, intensitate, valoare); maximal. 2. ilustrată ~ă = piesă filatelică ce trebuie să realizeze o concordanță deplină între imaginea de pe ilustrată, marca poștală aplicată pe fața vederii și ștampila obliterantă a poștei. II. s. f. (mat.) valoarea cea mai mare, într-un interval, a unei variabile sau funcții. ◊ (met.) centru de înaltă presiune atmosferică. (< lat. maximus, fr. maxime)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
MÁXIM1 s. n. 1. maximum. 2. (mat.) valoare a unei funcții într-un punct, mai mare decât valoarea acesteia în punctele vecine. (< fr., lat. maximum)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
MÁXIM1, maximuri, s. n. (Rar) Maximum. – Din maximum (după maxim2).Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a MÁXIM2, -Ă, maximi, -e, adj., s. f. 1. Adj. Care are cea mai mare dimensiune, durată, intensitate etc.; foarte mare; maximal. 2. S. f. Cea mai mare valoare pe care o poate avea, într-un anumit interval, o funcție sau o cantitate variabilă. ♦ Centru de înaltă presiune atmosferică. – Din lat. maximus, fr. maxime, maxima.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a MÁXIM, -Ă adj. Cel mai mare (ca dimensiuni, ca durată, ca intensitate etc.), foarte mare; maximal. [< lat. maximus – superlativul lui magnus].
Sursa: Dicționar de neologisme
MÁXIM s.n. Maximum. // s.f. (Mat.) Valoarea cea mai mare într-un interval a unei variabile sau a unei funcții. ♦ (Met.) Centru de înaltă presiune atmosferică. [< lat., fr. maximum].
Sursa: Dicționar de neologisme
*máxim, -ă adj. (lat. máximus, din *mágtimus, superlativu d. magnus, mare, major, maĭ mare. V. major). Cel maĭ mare, maĭ înalt (în opoz. cu minim): forța, ĭuțeala maximă. S. f., pl. e (d. lat. máxima, fem. d. máximus, întrebuințat ca subst. în evu mediŭ subînțelegînd sententia). Precept, sentență [!], aforizm [!], cugetare, zicătoare, adevăr exprimat pe scurt saŭ regulă de purtare a cuĭva (deviză): maximele luĭ La Rochefoucauld îs codu egoizmuluĭ [!]. S. n., pl. e. Cel maĭ înalt grad, cea maĭ mare intensitate, extensiune saŭ cantitate considerată ca limită: maximu ĭuțeliĭ, furiiĭ, pedepseĭ, prețuluĭ. Legea maximuluĭ, legea care fixează taxa maximă care se poate încasa. – Ca adv. se întrebuințează latinu maximum, [n. d. máximus], cel mult: o temperatură de máximum 8 grade deasupra luĭ zero, o pedeapsă de maximum zece anĭ. Se zice și ca s. n. fără pl. un máximum de pedeapsă. – Și maximal (germ. maximal-).
Sursa: Dicționaru limbii românești
MAXIM [mæksim], Sir Hiram Stevens (1840-1916), inventator american de origine engleză. Industriaș în domeniul tehnicii militare. A inventat (1883) mitraliera încărcată automat prin efectul reculului („mitraliera M.”), a perfecționat pușca automată, tunul și mitraliera grea.Sursa: Dicționar enciclopedic MAXIM, Mihai (n. 1943, Vorniceni, jud. Botoșani), istoric român. Prof. univ. la București și Istanbul. Orientalist. Contribuții privind relațiile Țărilor Române cu Imperiul Otoman („Țările Române și Înalta Poartă”, „L’Empire Ottoman au Nord du Danube et l’autonomie des Principautés Roumaines au XVI-éme siècle. Etudes et documents”).Sursa: Dicționar enciclopedic máxim1 adj. m., pl. máximi; f. máximă, pl. máximeSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită máxim2 s. n., pl. máximuriSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită maxim n. 1. cel mai înalt grad ce-l poate atinge un lucru: maximul de intensitate; 2. cantitatea, suma cea mai mare posibilă: a aplica maximul pedepsei; 3. taxă peste care e oprit a vinde o marfă: maximul zecimilor județene, legea maximului.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
Maxim m. nume a 3 împărați romani cari muriră toți asasinați (237-455); sub domnia celui d’al treilea, Genseric, regele Vandalilor, coprinse și jefui Roma (455).
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
Maxim (Ioan) m. eminent latinist român, originar din Macedonia, redijă împreună cu Laurian, primul proiect de Dicționar academic al limbei române (1825-1877).
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
MÁXIM1, maximuri, s. n. Maximum. – Din maximum (după maxim2).Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) MÁXIM2, -Ă, maximi, -e, adj., s. f. 1. Adj. Care are cea mai mare dimensiune, durată, intensitate etc.; foarte mare; maximal. 2. S. f. Cea mai mare valoare pe care o poate avea, într-un anumit interval, o funcție sau o cantitate variabilă. ♦ Centru de înaltă presiune atmosferică. – Din lat. maximus, fr. maxime, maxima.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) MÁXIM2, -Ă I. adj. 1. cel mai mare (ca dimensiuni, durată, intensitate, valoare); maximal. 2. ilustrată ~ă = piesă filatelică ce trebuie să realizeze o concordanță deplină între imaginea de pe ilustrată, marca poștală aplicată pe fața vederii și ștampila obliterantă a poștei. II. s. f. (mat.) valoarea cea mai mare, într-un interval, a unei variabile sau funcții. ◊ (met.) centru de înaltă presiune atmosferică. (< lat. maximus, fr. maxime)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
MÁXIM1 s. n. 1. maximum. 2. (mat.) valoare a unei funcții într-un punct, mai mare decât valoarea acesteia în punctele vecine. (< fr., lat. maximum)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
MÁXIM1, maximuri, s. n. (Rar) Maximum. – Din maximum (după maxim2).Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a MÁXIM2, -Ă, maximi, -e, adj., s. f. 1. Adj. Care are cea mai mare dimensiune, durată, intensitate etc.; foarte mare; maximal. 2. S. f. Cea mai mare valoare pe care o poate avea, într-un anumit interval, o funcție sau o cantitate variabilă. ♦ Centru de înaltă presiune atmosferică. – Din lat. maximus, fr. maxime, maxima.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a MÁXIM, -Ă adj. Cel mai mare (ca dimensiuni, ca durată, ca intensitate etc.), foarte mare; maximal. [< lat. maximus – superlativul lui magnus].
Sursa: Dicționar de neologisme
MÁXIM s.n. Maximum. // s.f. (Mat.) Valoarea cea mai mare într-un interval a unei variabile sau a unei funcții. ♦ (Met.) Centru de înaltă presiune atmosferică. [< lat., fr. maximum].
Sursa: Dicționar de neologisme
*máxim, -ă adj. (lat. máximus, din *mágtimus, superlativu d. magnus, mare, major, maĭ mare. V. major). Cel maĭ mare, maĭ înalt (în opoz. cu minim): forța, ĭuțeala maximă. S. f., pl. e (d. lat. máxima, fem. d. máximus, întrebuințat ca subst. în evu mediŭ subînțelegînd sententia). Precept, sentență [!], aforizm [!], cugetare, zicătoare, adevăr exprimat pe scurt saŭ regulă de purtare a cuĭva (deviză): maximele luĭ La Rochefoucauld îs codu egoizmuluĭ [!]. S. n., pl. e. Cel maĭ înalt grad, cea maĭ mare intensitate, extensiune saŭ cantitate considerată ca limită: maximu ĭuțeliĭ, furiiĭ, pedepseĭ, prețuluĭ. Legea maximuluĭ, legea care fixează taxa maximă care se poate încasa. – Ca adv. se întrebuințează latinu maximum, [n. d. máximus], cel mult: o temperatură de máximum 8 grade deasupra luĭ zero, o pedeapsă de maximum zece anĭ. Se zice și ca s. n. fără pl. un máximum de pedeapsă. – Și maximal (germ. maximal-).
Sursa: Dicționaru limbii românești
MAXIM [mæksim], Sir Hiram Stevens (1840-1916), inventator american de origine engleză. Industriaș în domeniul tehnicii militare. A inventat (1883) mitraliera încărcată automat prin efectul reculului („mitraliera M.”), a perfecționat pușca automată, tunul și mitraliera grea.Sursa: Dicționar enciclopedic MAXIM, Mihai (n. 1943, Vorniceni, jud. Botoșani), istoric român. Prof. univ. la București și Istanbul. Orientalist. Contribuții privind relațiile Țărilor Române cu Imperiul Otoman („Țările Române și Înalta Poartă”, „L’Empire Ottoman au Nord du Danube et l’autonomie des Principautés Roumaines au XVI-éme siècle. Etudes et documents”).Sursa: Dicționar enciclopedic máxim1 adj. m., pl. máximi; f. máximă, pl. máximeSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită máxim2 s. n., pl. máximuriSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită maxim n. 1. cel mai înalt grad ce-l poate atinge un lucru: maximul de intensitate; 2. cantitatea, suma cea mai mare posibilă: a aplica maximul pedepsei; 3. taxă peste care e oprit a vinde o marfă: maximul zecimilor județene, legea maximului.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
Maxim m. nume a 3 împărați romani cari muriră toți asasinați (237-455); sub domnia celui d’al treilea, Genseric, regele Vandalilor, coprinse și jefui Roma (455).
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
Maxim (Ioan) m. eminent latinist român, originar din Macedonia, redijă împreună cu Laurian, primul proiect de Dicționar academic al limbei române (1825-1877).
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
MÁXIM1, maximuri, s. n. Maximum. – Din maximum (după maxim2).Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) MÁXIM2, -Ă, maximi, -e, adj., s. f. 1. Adj. Care are cea mai mare dimensiune, durată, intensitate etc.; foarte mare; maximal. 2. S. f. Cea mai mare valoare pe care o poate avea, într-un anumit interval, o funcție sau o cantitate variabilă. ♦ Centru de înaltă presiune atmosferică. – Din lat. maximus, fr. maxime, maxima.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) MÁXIM2, -Ă I. adj. 1. cel mai mare (ca dimensiuni, durată, intensitate, valoare); maximal. 2. ilustrată ~ă = piesă filatelică ce trebuie să realizeze o concordanță deplină între imaginea de pe ilustrată, marca poștală aplicată pe fața vederii și ștampila obliterantă a poștei. II. s. f. (mat.) valoarea cea mai mare, într-un interval, a unei variabile sau funcții. ◊ (met.) centru de înaltă presiune atmosferică. (< lat. maximus, fr. maxime)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
MÁXIM1 s. n. 1. maximum. 2. (mat.) valoare a unei funcții într-un punct, mai mare decât valoarea acesteia în punctele vecine. (< fr., lat. maximum)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
MÁXIM1, maximuri, s. n. (Rar) Maximum. – Din maximum (după maxim2).Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a
MÁXIM2, -Ă, maximi, -e, adj., s. f. 1. Adj. Care are cea mai mare dimensiune, durată, intensitate etc.; foarte mare; maximal. 2. S. f. Cea mai mare valoare pe care o poate avea, într-un anumit interval, o funcție sau o cantitate variabilă. ♦ Centru de înaltă presiune atmosferică. – Din lat. maximus, fr. maxime, maxima.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a MÁXIM, -Ă adj. Cel mai mare (ca dimensiuni, ca durată, ca intensitate etc.), foarte mare; maximal. [< lat. maximus – superlativul lui magnus].
Sursa: Dicționar de neologisme
MÁXIM s.n. Maximum. // s.f. (Mat.) Valoarea cea mai mare într-un interval a unei variabile sau a unei funcții. ♦ (Met.) Centru de înaltă presiune atmosferică. [< lat., fr. maximum].
Sursa: Dicționar de neologisme
*máxim, -ă adj. (lat. máximus, din *mágtimus, superlativu d. magnus, mare, major, maĭ mare. V. major). Cel maĭ mare, maĭ înalt (în opoz. cu minim): forța, ĭuțeala maximă. S. f., pl. e (d. lat. máxima, fem. d. máximus, întrebuințat ca subst. în evu mediŭ subînțelegînd sententia). Precept, sentență [!], aforizm [!], cugetare, zicătoare, adevăr exprimat pe scurt saŭ regulă de purtare a cuĭva (deviză): maximele luĭ La Rochefoucauld îs codu egoizmuluĭ [!]. S. n., pl. e. Cel maĭ înalt grad, cea maĭ mare intensitate, extensiune saŭ cantitate considerată ca limită: maximu ĭuțeliĭ, furiiĭ, pedepseĭ, prețuluĭ. Legea maximuluĭ, legea care fixează taxa maximă care se poate încasa. – Ca adv. se întrebuințează latinu maximum, [n. d. máximus], cel mult: o temperatură de máximum 8 grade deasupra luĭ zero, o pedeapsă de maximum zece anĭ. Se zice și ca s. n. fără pl. un máximum de pedeapsă. – Și maximal (germ. maximal-).
Sursa: Dicționaru limbii românești
MAXIM [mæksim], Sir Hiram Stevens (1840-1916), inventator american de origine engleză. Industriaș în domeniul tehnicii militare. A inventat (1883) mitraliera încărcată automat prin efectul reculului („mitraliera M.”), a perfecționat pușca automată, tunul și mitraliera grea.Sursa: Dicționar enciclopedic MAXIM, Mihai (n. 1943, Vorniceni, jud. Botoșani), istoric român. Prof. univ. la București și Istanbul. Orientalist. Contribuții privind relațiile Țărilor Române cu Imperiul Otoman („Țările Române și Înalta Poartă”, „L’Empire Ottoman au Nord du Danube et l’autonomie des Principautés Roumaines au XVI-éme siècle. Etudes et documents”).Sursa: Dicționar enciclopedic máxim1 adj. m., pl. máximi; f. máximă, pl. máximeSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită
máxim2 s. n., pl. máximuriSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită maxim n. 1. cel mai înalt grad ce-l poate atinge un lucru: maximul de intensitate; 2. cantitatea, suma cea mai mare posibilă: a aplica maximul pedepsei; 3. taxă peste care e oprit a vinde o marfă: maximul zecimilor județene, legea maximului.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
Maxim m. nume a 3 împărați romani cari muriră toți asasinați (237-455); sub domnia celui d’al treilea, Genseric, regele Vandalilor, coprinse și jefui Roma (455).
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
Maxim (Ioan) m. eminent latinist român, originar din Macedonia, redijă împreună cu Laurian, primul proiect de Dicționar academic al limbei române (1825-1877).
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
MÁXIM1, maximuri, s. n. Maximum. – Din maximum (după maxim2).Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) MÁXIM2, -Ă, maximi, -e, adj., s. f. 1. Adj. Care are cea mai mare dimensiune, durată, intensitate etc.; foarte mare; maximal. 2. S. f. Cea mai mare valoare pe care o poate avea, într-un anumit interval, o funcție sau o cantitate variabilă. ♦ Centru de înaltă presiune atmosferică. – Din lat. maximus, fr. maxime, maxima.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) MÁXIM2, -Ă I. adj. 1. cel mai mare (ca dimensiuni, durată, intensitate, valoare); maximal. 2. ilustrată ~ă = piesă filatelică ce trebuie să realizeze o concordanță deplină între imaginea de pe ilustrată, marca poștală aplicată pe fața vederii și ștampila obliterantă a poștei. II. s. f. (mat.) valoarea cea mai mare, într-un interval, a unei variabile sau funcții. ◊ (met.) centru de înaltă presiune atmosferică. (< lat. maximus, fr. maxime)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
MÁXIM1 s. n. 1. maximum. 2. (mat.) valoare a unei funcții într-un punct, mai mare decât valoarea acesteia în punctele vecine. (< fr., lat. maximum)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
MÁXIM1, maximuri, s. n. (Rar) Maximum. – Din maximum (după maxim2).Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a MÁXIM2, -Ă, maximi, -e, adj., s. f. 1. Adj. Care are cea mai mare dimensiune, durată, intensitate etc.; foarte mare; maximal. 2. S. f. Cea mai mare valoare pe care o poate avea, într-un anumit interval, o funcție sau o cantitate variabilă. ♦ Centru de înaltă presiune atmosferică. – Din lat. maximus, fr. maxime, maxima.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a MÁXIM, -Ă adj. Cel mai mare (ca dimensiuni, ca durată, ca intensitate etc.), foarte mare; maximal. [< lat. maximus – superlativul lui magnus].
Sursa: Dicționar de neologisme
MÁXIM s.n. Maximum. // s.f. (Mat.) Valoarea cea mai mare într-un interval a unei variabile sau a unei funcții. ♦ (Met.) Centru de înaltă presiune atmosferică. [< lat., fr. maximum].
Sursa: Dicționar de neologisme
*máxim, -ă adj. (lat. máximus, din *mágtimus, superlativu d. magnus, mare, major, maĭ mare. V. major). Cel maĭ mare, maĭ înalt (în opoz. cu minim): forța, ĭuțeala maximă. S. f., pl. e (d. lat. máxima, fem. d. máximus, întrebuințat ca subst. în evu mediŭ subînțelegînd sententia). Precept, sentență [!], aforizm [!], cugetare, zicătoare, adevăr exprimat pe scurt saŭ regulă de purtare a cuĭva (deviză): maximele luĭ La Rochefoucauld îs codu egoizmuluĭ [!]. S. n., pl. e. Cel maĭ înalt grad, cea maĭ mare intensitate, extensiune saŭ cantitate considerată ca limită: maximu ĭuțeliĭ, furiiĭ, pedepseĭ, prețuluĭ. Legea maximuluĭ, legea care fixează taxa maximă care se poate încasa. – Ca adv. se întrebuințează latinu maximum, [n. d. máximus], cel mult: o temperatură de máximum 8 grade deasupra luĭ zero, o pedeapsă de maximum zece anĭ. Se zice și ca s. n. fără pl. un máximum de pedeapsă. – Și maximal (germ. maximal-).
Sursa: Dicționaru limbii românești
MAXIM [mæksim], Sir Hiram Stevens (1840-1916), inventator american de origine engleză. Industriaș în domeniul tehnicii militare. A inventat (1883) mitraliera încărcată automat prin efectul reculului („mitraliera M.”), a perfecționat pușca automată, tunul și mitraliera grea.Sursa: Dicționar enciclopedic
MAXIM, Mihai (n. 1943, Vorniceni, jud. Botoșani), istoric român. Prof. univ. la București și Istanbul. Orientalist. Contribuții privind relațiile Țărilor Române cu Imperiul Otoman („Țările Române și Înalta Poartă”, „L’Empire Ottoman au Nord du Danube et l’autonomie des Principautés Roumaines au XVI-éme siècle. Etudes et documents”).Sursa: Dicționar enciclopedic máxim1 adj. m., pl. máximi; f. máximă, pl. máximeSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită máxim2 s. n., pl. máximuriSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită maxim n. 1. cel mai înalt grad ce-l poate atinge un lucru: maximul de intensitate; 2. cantitatea, suma cea mai mare posibilă: a aplica maximul pedepsei; 3. taxă peste care e oprit a vinde o marfă: maximul zecimilor județene, legea maximului.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
Maxim m. nume a 3 împărați romani cari muriră toți asasinați (237-455); sub domnia celui d’al treilea, Genseric, regele Vandalilor, coprinse și jefui Roma (455).
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
Maxim (Ioan) m. eminent latinist român, originar din Macedonia, redijă împreună cu Laurian, primul proiect de Dicționar academic al limbei române (1825-1877).
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
MÁXIM1, maximuri, s. n. Maximum. – Din maximum (după maxim2).Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)
MÁXIM2, -Ă, maximi, -e, adj., s. f. 1. Adj. Care are cea mai mare dimensiune, durată, intensitate etc.; foarte mare; maximal. 2. S. f. Cea mai mare valoare pe care o poate avea, într-un anumit interval, o funcție sau o cantitate variabilă. ♦ Centru de înaltă presiune atmosferică. – Din lat. maximus, fr. maxime, maxima.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)