MAXÍLĂ s. f. 1. maxilar superior. 2. piesă chitinoasă din armătura bucală a insectelor, deasupra buzei inferioare. (< fr. maxille, lat. maxilla)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
MAXÍLĂ, maxile, s. f. Fiecare din cele două plăci chitinoase de la gura insectelor, a unor viermi și a unor moluște, așezate deasupra buzei inferioare. – Din lat. maxilla.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a MAXÍLĂ s.f. 1. Os al feței. 2. Piesă chitinoasă din armătura bucală a insectelor, așezată deasupra buzei inferioare. [< lat. maxilla].
Sursa: Dicționar de neologisme
maxílă s. f., g.-d. art. maxílei; pl. maxíleSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită MAXÍLĂ, maxile, s. f. Fiecare dintre cele două plăci chitinoase de la gura insectelor, a unor viermi și a unor moluște, așezate deasupra buzei inferioare. – Din lat. maxilla.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) MAXÍLĂ s. f. 1. maxilar superior. 2. piesă chitinoasă din armătura bucală a insectelor, deasupra buzei inferioare. (< fr. maxille, lat. maxilla)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
MAXÍLĂ, maxile, s. f. Fiecare din cele două plăci chitinoase de la gura insectelor, a unor viermi și a unor moluște, așezate deasupra buzei inferioare. – Din lat. maxilla.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a
MAXÍLĂ s.f. 1. Os al feței. 2. Piesă chitinoasă din armătura bucală a insectelor, așezată deasupra buzei inferioare. [< lat. maxilla].
Sursa: Dicționar de neologisme
maxílă s. f., g.-d. art. maxílei; pl. maxíleSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită MAXÍLĂ, maxile, s. f. Fiecare dintre cele două plăci chitinoase de la gura insectelor, a unor viermi și a unor moluște, așezate deasupra buzei inferioare. – Din lat. maxilla.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) 