MASCULÍN, -Ă adj. 1. de mascul; propriu bărbatului, bărbătesc. ♦ gen ~ (și s. n.) = gen gramatical care cuprinde nume de ființe sau de lucruri de sex bărbătesc. 2. (despre rime) cu accent pe ultima silabă. (< fr. masculin, lat. masculinus)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
MASCULÍN, -Ă, masculini, -e, adj. 1. De sex bărbătesc; p. ext. care este propriu masculului (1), bărbatului; bărbătesc. ♦ Alcătuit din bărbați, de bărbați. ♦ Gen masculin (și substantivat, n.) = gen gramatical care cuprinde numele de ființe de sex bărbătesc, precum și nume de lucruri care, prin tradiție sau prin analogie cu cele dintâi, sunt socotite de același sex. ♦ (Gram.) Care aparține genului masculin. Adjective masculine. ♦ (Bot.) Mascul (2). 2. (Despre rime; p. ext. despre versuri) Care rimează pe ultima silabă accentuată. – Din lat. masculinus, fr. masculin.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a
MASCULÍN, -Ă adj. 1. De mascul; bărbătesc. ◊ Gen masculin = formă pe care o ia un cuvânt (substantiv, pronume etc.) pentru a denumi o ființă sau un lucru considerat de sex bărbătesc sau care este în legătură cu un astfel de nume. 2. (Despre rime) Care rimează pe ultima silabă accentuată. [Cf. fr. masculin, lat. masculinus].
Sursa: Dicționar de neologisme
*masculín, -ă adj. (lat. masculinus, d. másculus, mascul, masculin, dim. d. mas, maris. V. mascur). Bărbătesc. Gram. Cuvânt de genu masculin, care are o formă considerată ca bărbătească, ca stîlp față de coloană (f.) orĭ pod (n.). V. viril.
Sursa: Dicționaru limbii românești
masculín1 adj. m., pl. masculíni; f. masculínă, pl. masculíneSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită *masculín2 s. n.Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită masculin a. 1. ce ține de bărbați: sex masculin; 2. Gram. bărbătesc sau considerat ca atare: gen masculin.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
MASCULÍN, -Ă, masculini, -e, adj. 1. De sex bărbătesc; p. ext. care este propriu masculului (1), bărbatului; bărbătesc. ♦ Alcătuit din bărbați, de bărbați. ♦ Gen masculin (și substantivat, n.) = gen gramatical care cuprinde numele de ființe de sex bărbătesc, precum și nume de lucruri care, prin tradiție sau prin analogie cu cele dintâi, sunt socotite de același sex. ♦ (Gram.) Care aparține genului masculin. Adjective masculine. ♦ (Bot.) Mascul (2). 2. (Despre rime; p. ext. despre versuri) Care rimează pe ultima silabă accentuată. – Din lat. masculinus, fr. masculin.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)