MARTÍN s. m. pescăruș. (< fr. martin)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
MARTÍN, martini, s. m. (Ornit.; de obicei urmat de determinări care indică specia) Nume dat mai multor specii de pescăruși și de pescari. – Din fr. martin.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a
martín s.m. (pop.) 1. numele ursului. 2. numele mai multor specii de pescăruși.
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme
MARTÍN s.n. Pescăruș. [< fr. martin].
Sursa: Dicționar de neologisme
Martín (martíni), s. m. – 1. Sărbătoare populară (1-3 februarie); se respectă pentru a dobîndi protecție contra lupilor. – 2. Urs. De la Martin, nume de persoană; cf. REW 5381.Sursa: Dicționarul etimologic român MARTIN și GHEORGHE din Cluj (sec. 14), sculptori și giuvaergii originari din Transilvania. Exponenți ai stilului gotic, autorii monumentului ecvestru al regelui Ladislau cel Sfânt, al statuilor regilor unguri Ștefan, Emeric și Ladislau. Singura lucrare păstrată – statuia „Sf. Gheorghe omorând balaurul”, bronz, se află la Muzeul din Praga, iar o copie la Cluj-Napoca.Sursa: Dicționar enciclopedic Martín m. Nume propriŭ dat în glumă ursuluĭ: joacă bine, moș Martine, că-țĭ daŭ pîne [!] cu masline [!]! Pl. Niște sărbătorĭ băbeștĭ de la 1-3 Februariŭ ținute ca să fiĭ ferit de urșĭ și de lupĭ.
Sursa: Dicționaru limbii românești
MARTIN, numele a cinci papi. Mai important: M. V (Oddone Colonna) (1417-1431). Ales la Conciliul de la Constanța (1414-1418), a pus capăt Marii Schisme din sânul Bisericii catolice, întărind puterea Paplității și a restabilit reședința pontificală la Roma. Adversar al mișcării husite.Sursa: Dicționar enciclopedic MARTIN [má:tin], Archer John Porter (1910-2002), biochimist britanic. Contribuții importante în domeniul cromatografiei pe hârtie, care au permis separarea aminoacizilor din proteine de cei din materia vie. Premiul Nobel pentru chimie (1952), împreună cu R. Synge.
Sursa: Dicționar enciclopedic
MARTIN, Aurel (1926-1990, n. Jibou, jud. Sălaj), critic și istoric literar român. Director al Editurii Minerva (1969-1987). Comentarii critice asupra liricii actuale („Poeți contemporani”); studii („Introducere în opera lui N. Filimon”, „Metonimii”, „Acolade”).Sursa: Dicționar enciclopedic MARTIN [má:tin], Dean (pe numele adevărat Dino Paul Crocetti) (1917-1995), actor de film și cântăreț american. Apropiat al lui Frank Sinatra. Interpret al unor balade devenit celebre („That's amore”, „Volare”, „Love me”). Ca actor, a jucat mai ales în comedii, dar și în filme psihologice(„Artiști și modele”, „Rio Bravo”, „Aeroportul”, „Cu cărțile pe față”).
Sursa: Dicționar enciclopedic
MARTIN [martẽ], Frank (1890-1974), compozitor elvețian. La început influențat de impresioniști, apoi adept al dodecafonismului. Temperament grav și meditativ, a realizat o sinteză între elementele latine și cele germanice. Muzică simfonică („Mica simfonie concertantă”), opere („Furtuna”), oratorii („In terra pax”, „Golgotha”), balete ș.a.
Sursa: Dicționar enciclopedic
MARTIN, Karl Heinz (1886-1948), regizor germna de teatru. Spectacole de factură expresionistă, în care tensiunea dramatică este concentrată pe jocul actoricesc și rostirea cuvântului („Moartea lui Danton” de Büchner, „Opera de trei parale” de Brecht, „Azilul de noapte” de Gorki).
Sursa: Dicționar enciclopedic
MARTIN, Mircea (n. 1940, Reșița), critic și teoretician literar român. Prof. univ. la București. Director al editurii Univers (1990-2001). Lucrări consacrate îndeosebi poeziei și criticii moderne românești și europene, într-un demers riguros și elevat („Generație și creație”, „Dicțiunea ideilor”, „Singura critică”, „Introducere în opera lui B. Fundoianu”). Un amplu studiu despre „G. Călinescu și <complexele> literaturii române”.Sursa: Dicționar enciclopedic
MARTIN [martẽ], Pierre (1824-1915), inginer francez. A introdus procedeul de elaborare a oțelului din fontă și fier vechi, inventat de Siemens și l-a perfecționat (1865) prin aplicarea principiului preîncălzirii combustibilului gazos (procedeul Siemens-M.).Sursa: Dicționar enciclopedic martín s. m., pl. martíniSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită Martin (Moș) m. numele popular al ursului: joacă bine, moș Martine!
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
Martin m. nume a 5 papi dintre cari cel din urmă prezidă conciliul din Constanța (1417-1431).
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
MARTÍN, martini, s. m. (Ornit.; de obicei urmat de determinări care indică specia) Nume dat mai multor specii de pescăruși și de pescari. – Din fr. martin.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) MARTÍN s. m. pescăruș. (< fr. martin)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
MARTÍN, martini, s. m. (Ornit.; de obicei urmat de determinări care indică specia) Nume dat mai multor specii de pescăruși și de pescari. – Din fr. martin.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a
martín s.m. (pop.) 1. numele ursului. 2. numele mai multor specii de pescăruși.
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme
MARTÍN s.n. Pescăruș. [< fr. martin].
Sursa: Dicționar de neologisme
Martín (martíni), s. m. – 1. Sărbătoare populară (1-3 februarie); se respectă pentru a dobîndi protecție contra lupilor. – 2. Urs. De la Martin, nume de persoană; cf. REW 5381.Sursa: Dicționarul etimologic român MARTIN și GHEORGHE din Cluj (sec. 14), sculptori și giuvaergii originari din Transilvania. Exponenți ai stilului gotic, autorii monumentului ecvestru al regelui Ladislau cel Sfânt, al statuilor regilor unguri Ștefan, Emeric și Ladislau. Singura lucrare păstrată – statuia „Sf. Gheorghe omorând balaurul”, bronz, se află la Muzeul din Praga, iar o copie la Cluj-Napoca.Sursa: Dicționar enciclopedic Martín m. Nume propriŭ dat în glumă ursuluĭ: joacă bine, moș Martine, că-țĭ daŭ pîne [!] cu masline [!]! Pl. Niște sărbătorĭ băbeștĭ de la 1-3 Februariŭ ținute ca să fiĭ ferit de urșĭ și de lupĭ.
Sursa: Dicționaru limbii românești
MARTIN, numele a cinci papi. Mai important: M. V (Oddone Colonna) (1417-1431). Ales la Conciliul de la Constanța (1414-1418), a pus capăt Marii Schisme din sânul Bisericii catolice, întărind puterea Paplității și a restabilit reședința pontificală la Roma. Adversar al mișcării husite.Sursa: Dicționar enciclopedic MARTIN [má:tin], Archer John Porter (1910-2002), biochimist britanic. Contribuții importante în domeniul cromatografiei pe hârtie, care au permis separarea aminoacizilor din proteine de cei din materia vie. Premiul Nobel pentru chimie (1952), împreună cu R. Synge.
Sursa: Dicționar enciclopedic
MARTIN, Aurel (1926-1990, n. Jibou, jud. Sălaj), critic și istoric literar român. Director al Editurii Minerva (1969-1987). Comentarii critice asupra liricii actuale („Poeți contemporani”); studii („Introducere în opera lui N. Filimon”, „Metonimii”, „Acolade”).Sursa: Dicționar enciclopedic MARTIN [má:tin], Dean (pe numele adevărat Dino Paul Crocetti) (1917-1995), actor de film și cântăreț american. Apropiat al lui Frank Sinatra. Interpret al unor balade devenit celebre („That's amore”, „Volare”, „Love me”). Ca actor, a jucat mai ales în comedii, dar și în filme psihologice(„Artiști și modele”, „Rio Bravo”, „Aeroportul”, „Cu cărțile pe față”).
Sursa: Dicționar enciclopedic
MARTIN [martẽ], Frank (1890-1974), compozitor elvețian. La început influențat de impresioniști, apoi adept al dodecafonismului. Temperament grav și meditativ, a realizat o sinteză între elementele latine și cele germanice. Muzică simfonică („Mica simfonie concertantă”), opere („Furtuna”), oratorii („In terra pax”, „Golgotha”), balete ș.a.
Sursa: Dicționar enciclopedic
MARTIN, Karl Heinz (1886-1948), regizor germna de teatru. Spectacole de factură expresionistă, în care tensiunea dramatică este concentrată pe jocul actoricesc și rostirea cuvântului („Moartea lui Danton” de Büchner, „Opera de trei parale” de Brecht, „Azilul de noapte” de Gorki).
Sursa: Dicționar enciclopedic
MARTIN, Mircea (n. 1940, Reșița), critic și teoretician literar român. Prof. univ. la București. Director al editurii Univers (1990-2001). Lucrări consacrate îndeosebi poeziei și criticii moderne românești și europene, într-un demers riguros și elevat („Generație și creație”, „Dicțiunea ideilor”, „Singura critică”, „Introducere în opera lui B. Fundoianu”). Un amplu studiu despre „G. Călinescu și <complexele> literaturii române”.Sursa: Dicționar enciclopedic MARTIN [martẽ], Pierre (1824-1915), inginer francez. A introdus procedeul de elaborare a oțelului din fontă și fier vechi, inventat de Siemens și l-a perfecționat (1865) prin aplicarea principiului preîncălzirii combustibilului gazos (procedeul Siemens-M.).Sursa: Dicționar enciclopedic martín s. m., pl. martíniSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită
Martin (Moș) m. numele popular al ursului: joacă bine, moș Martine!
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
Martin m. nume a 5 papi dintre cari cel din urmă prezidă conciliul din Constanța (1417-1431).
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
MARTÍN, martini, s. m. (Ornit.; de obicei urmat de determinări care indică specia) Nume dat mai multor specii de pescăruși și de pescari. – Din fr. martin.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)