MARMORÁ vb. tr. a da aspect de marmură (unui material. (< germ. marmorieren)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
MARMORÁ, marmorez, vb. I. Tranz. A da aspect de marmură hârtiei, lemnului etc. prin anumite procedee tehnice. – Din marmoră (după fr. marbre).Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a
MARMORÁ vb. I. tr. A colora dând aspect de marmură (unui material). [< germ. marmorieren].
Sursa: Dicționar de neologisme
marmorá (a ~) vb., ind. prez. 3 marmoreázăSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită marmorá v. a da hârtiei colori variate.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
MARMORÁ, marmorez, vb. I. Tranz. A da aspect de marmură hârtiei, lemnului etc. prin anumite procedee tehnice. – Din marmoră (după fr. marbre).Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) MÁRMORĂ s. f. v. marmură.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a
MÁRMORĂ s.f. v. marmură.
Sursa: Dicționar de neologisme
mármoră, s.f. – (pop.) Rocă cristalină colorată; marmură. În Maramureș se exploata marmură la Dragomirești, Botiza și Valea Porcului (Demeter, Marin, 1935, 83). – Lat. marmor, cf. it. marmo, smármol, port. marmore (DER).
Sursa: Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș
MÁRMORĂ s. f. v. marmură.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) MÁRMORĂ s. f. v. marmură.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a MÁRMORĂ s.f. v. marmură.
Sursa: Dicționar de neologisme
mármoră, s.f. – (pop.) Rocă cristalină colorată; marmură. În Maramureș se exploata marmură la Dragomirești, Botiza și Valea Porcului (Demeter, Marin, 1935, 83). – Lat. marmor, cf. it. marmo, smármol, port. marmore (DER).
Sursa: Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș
MÁRMORĂ s. f. v. marmură.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)