MARÍTIM, -Ă adj. 1. care este lângă mare; de mare, al mării. 2. referitor la navigația pe mare, la marină. (< fr. maritime, lat. maritimus)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
MARÍTIM, -Ă, maritimi, -e, adj. 1. Care se află la țărmul sau în apropierea mării2. 2. Care este în legătură cu navigația pe mare2. ◊ Putere maritimă = stat care posedă o flotă puternică. [Acc. și: maritím] – Din fr. maritime.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a MARÍTIM, -Ă adj. Care aparține, care este în legătură cu navigația pe mare; care este lângă mare. ◊ Putere maritimă = stat cu o flotă puternică. [Cf. fr. maritime, lat. maritimus].
Sursa: Dicționar de neologisme
*marítim, -ă adj. (lat. maritimus, d. mare, mare). Care e la mare: Constanța e un oraș maritim. Care se face pe mare saŭ e în relațiune cu marea: navigațiunea, legislațiunea maritimă. – Fals -ím (după fr.).
Sursa: Dicționaru limbii românești
marítim adj. m., pl. marítimi; f. marítimă, pl. marítimeSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită maritim a. 1. situat aproape de mare: oraș maritim; 2. relativ la marină: legi maritime.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
MARÍTIM, -Ă, maritimi, -e, adj. 1. Care se află la țărmul sau în apropierea mării2. 2. Care este în legătură cu navigația pe mare2. ◊ Putere maritimă = stat care posedă o flotă puternică. [Acc. și: maritím] – Din fr. maritime.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)
MARÍTIM, -Ă adj. 1. care este lângă mare; de mare, al mării. 2. referitor la navigația pe mare, la marină. (< fr. maritime, lat. maritimus)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
MARÍTIM, -Ă, maritimi, -e, adj. 1. Care se află la țărmul sau în apropierea mării2. 2. Care este în legătură cu navigația pe mare2. ◊ Putere maritimă = stat care posedă o flotă puternică. [Acc. și: maritím] – Din fr. maritime.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a MARÍTIM, -Ă adj. Care aparține, care este în legătură cu navigația pe mare; care este lângă mare. ◊ Putere maritimă = stat cu o flotă puternică. [Cf. fr. maritime, lat. maritimus].
Sursa: Dicționar de neologisme
*marítim, -ă adj. (lat. maritimus, d. mare, mare). Care e la mare: Constanța e un oraș maritim. Care se face pe mare saŭ e în relațiune cu marea: navigațiunea, legislațiunea maritimă. – Fals -ím (după fr.).
Sursa: Dicționaru limbii românești
marítim adj. m., pl. marítimi; f. marítimă, pl. marítimeSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită maritim a. 1. situat aproape de mare: oraș maritim; 2. relativ la marină: legi maritime.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
MARÍTIM, -Ă, maritimi, -e, adj. 1. Care se află la țărmul sau în apropierea mării2. 2. Care este în legătură cu navigația pe mare2. ◊ Putere maritimă = stat care posedă o flotă puternică. [Acc. și: maritím] – Din fr. maritime.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)
