Am găsit 8 definiții pentru cuvantul/cuvintele marar:

marár, V. mărar.
Sursa: Dicționaru limbii românești

MĂRÁR s. m. Plantă erbacee aromatică din familia umbeliferelor, cu frunze filiforme și cu flori galbene, întrebuințată drept condiment (Anethum graveolens).Expr. A se băga în vorbă ca mărarul în ciorbă sau (rar) a se amesteca ca mărarul în bucate = a participa nepoftit la o discuție. – Cf. alb. mëraj, ngr. márathron.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a


mărár s. m. – Plantă (Anethum graveolens). Legat. de gr. μάραθρον, dar der. e obscură. Der. directă din gr. (Thumb 15; Philippide, Principii, 107; Philippide, II, 744; Pascu, II, 60; Diculescu, Elementele, 460) e puțin probabilă. Poate din ngr. μαράθριον (Berneker, II, 73; Philippide, II, 647), cf. alb. marai, mërajë, sb., cr. morac. Cf. molotru.Der. mărăraș, s. m. (plantă, Phellandrium aquaticum).
Sursa: Dicționarul etimologic român

mărar (pe șanuri) expr. (vulg.) părul de pe picioare.
Sursa: Dicționar de argou al limbii române

mărár (vest) și marár (est) m. ca plantă și n. ca marfă (ngr. maráthrion, dim. d. márathron și málathron, d. vgr. marathron și márathon, de unde și lat. marathrum; alb. maráĭ, măraĭă, vsl. molotrŭ. V. molotru). O plantă umbeliferă aromatică culinară (anéthum [saŭ peucédanum] gravéolens).
Sursa: Dicționaru limbii românești

mărár s. m.
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

mărar m. plantă cu miros aromatic (Anethum graveolens). [Cf. lat. MARATHRUM].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

MĂRÁR s. m. Plantă erbacee aromatică din familia umbeliferelor, cu frunze filiforme și cu flori galbene, folosită drept condiment (Anethum graveolens).Expr. A se băga în vorbă ca mărarul în ciorbă sau (rar) a se amesteca ca mărarul în bucate = a participa nepoftit la o discuție. – Cf. alb. mëraj, ngr. márathron.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)