Am găsit 7 definiții pentru cuvantul/cuvintele marafet:

MARAFÉT, marafeturi, s. n. 1. (Pop. și fam.; la pl.) Fasoane, mofturi; nazuri; fițe. 2. (Pop. și fam.; mai ales la pl.) Podoabă (pretențioasă). ♦ Lucru mărunt, fleac. 3. (Înv.) Meșteșug, dibăcie; iscusință, pricepere, măiestrie. ♦ Procedeu, mijloc; p. ext. truc, tertip; înșelătorie, artificiu. – Din ngr. maraféti.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a



marafét (maraféturi), s. n.1. (Înv.) Îndemînare, dibăcie. – 2. (Înv.) Intermediere, mijloc, organ. – 3. Truc, vicleșug. – 4. Capcană, cursă, prefăcătorie, intrigă. – Mr. murafete, megl. murafet. Tc. marifet, din arab. mả rifa (Roesler 598; Șeineanu, II, 247; Lokotsch 1418), cf. ngr. μαραφέτι „mijloc”, alb. marifet, bg. murafet și rus. marafety podpuskatĭ „a-și bate joc”, pe care Vasmer, II, 98 îl consideră de origine obscură și care pare a proveni din rom.Der. marafetos, adj. (viclean, înșelător); marafetui, vb. refl. (a se purta).
Sursa: Dicționarul etimologic român

marafet, marafeturi s. n. 1. (pop. – la pl.) mofturi; nazuri 2. (pop. – mai ales la pl.) podoabă pretențioasă 3. (er.) penis
Sursa: Dicționar de argou al limbii române

*marafét n., pl. urĭ (din maĭ vechĭu marifet, d. turc. ar. ma'rifet, talent, geniŭ, abilitate, artă, știință, calitate). Vechĭ. Dibăcie, pricepere. Mijlocire, intermediŭ. Maĭ pe urmă. Artificiŭ, șiretlic, tertip. Azĭ. Fam. Lucru accesoriŭ, ornament saŭ ceva căruĭa nu-ĭ găseștĭ nume imediat: mașina avea la roată un marafet care o făcea să meargă bine. Pl. Mofturĭ, marazurĭ, nazurĭ, fasolelĭ: a face, a umbla cu marafeturĭ.
Sursa: Dicționaru limbii românești

marafét (fam., pop.) s. n., pl. maraféturi
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

marafet n. 1. măestrie, mijloc viclean: atunci găsise alt marafet de a-i necăji GHICA; 2. pl. fasoane, nazuri: ian lasă marafeturile, deschide-ți inima NEGR. [Vechiu-rom. marifet, pricepere, talent = turc. MARIFET].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

MARAFÉT, marafeturi, s. n. 1. (Pop. și fam.; la pl.) Fasoane, mofturi; nazuri; fițe. 2. (Pop. și fam.; mai ales la pl.) Podoabă (pretențioasă). ♦ Lucru mărunt, fleac. 3. (Înv.) Meșteșug, dibăcie; iscusință, pricepere, măiestrie. ♦ Procedeu, mijloc; p. ext. truc, tertip; înșelătorie, artificiu. – Din ngr. maraféti.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)