MÁNDRĂ, mandre, s. f. Îngrăditură de nuiele, de stuf sau de șipci, așezată de-a curmezișul unei ape pentru a înlesni prinderea sau păstrarea peștilor. – Din ngr. mándra.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a mándră (mándre), s. f. – (Dobr.) Îngrăditură de nuiele sau de șipci de-a curmezișul unei ape. – Mr. mandră „gard”. Ngr. μάντρα „gard”, cf. tc., bg., sb. mandra, sp. mandria (Corominas, III, 221).Sursa: Dicționarul etimologic român
1) mándră f., pl. e saŭ mendre (turc. bg. sîrb. mándra, stînă, mrom. „ocol de vite”, d. it. ngr. vgr. mándra. V. arhimandrit). Dun. de jos. Îngrăditură de păstrat peștele viŭ (coteț, horeț, juvelnic).
Sursa: Dicționaru limbii românești
2) mándră f., pl. e saŭ mendre (cp. cu geandră). Ban. Mămăligă. Trans. vest. Pîne [!] prăjită´n untură. Munt. Mold. Fig. Iron. A-țĭ face mendrele, a-țĭ face gustu, a te purta cum îțĭ place (de ex., furînd orĭ înșelînd).
Sursa: Dicționaru limbii românești
mándră (reg.) s. f., g.-d. art. mándrei; pl. mándreSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită MÁNDRĂ, mandre, s. f. (Reg.) Îngrăditură de nuiele, de stuf sau de șipci, așezată de-a curmezișul unei ape pentru a înlesni prinderea sau păstrarea peștilor. – Din ngr. mándra.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) mấndră (iubită) (pop.) s. f., g.-d. art. mấndrei; pl. mấndreSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită
mândră f. fată frumoasă, dragă, iubită: cântă-ți, mândro, cântecul POP. [V. mândrie].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
Forme flexionare:
mândra - Adjectiv, feminin, Nominativ-Acuzativ, singular, articulat - pentru cuvantul mândru
mândră - Adjectiv, feminin, Nominativ-Acuzativ, singular, nearticulat - pentru cuvantul mândru