Am găsit 28 de definiții pentru cuvantul/cuvintele maior:

MAIÓR s. m. grad militar imediat superior celui de căpitan. (< rus. maior, germ. Major)
Sursa: Marele dicționar de neologisme



MAIÓR, maiori, s. m. Grad în ierarhia ofițerilor, superior celui de căpitan și inferior celui de locotenent-colonel; ofițer care are acest grad. – Din rus. maĭor, germ. Major.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

MAIÓR s.m. Grad militar imediat superior gradului de căpitan; ofițer care are acest grad. [Cf. rus. maior, germ. Major].
Sursa: Dicționar de neologisme

maiór (maióri), s. m. – Ofițer superior. Germ. Major, în parte prin intermediul rus. maior, cf. major.Der. maiorie, s. f. (grad de maior); maioreasă, s. f. (nevasta maiorului).
Sursa: Dicționarul etimologic român

MAIOR, Augustin (1882-1964, n. Reghin), fizician român. Prof. univ. la Cluj. Contribuții în fizica teoretică (teoria relativității, a gravitației, termodinamică). Creator al telefoniei multiple („Telegrafie, telefonie multiplă cu înaltă frecvență”).
Sursa: Dicționar enciclopedic

MAIOR, George (1855-1927, n. Șercaia, jud. Brașov), agronom român. Prof. univ. la București. Contribuții în domeniul agriculturii generale, Contribuții în domeniul agriculturii generale, fitotehniei și economiei agrare („Manual complet de agricultură”).
Sursa: Dicționar enciclopedic

MAIOR, Grigore (1715-1785, n. sat Sărăuad, jud. Satu Mare), prelat român. Episcop unit cu Făgăraș (1772-1782). Luptător pentru emanciparea socială și națională a românilor din Transilvania. Contribuție importantă la organizarea învățământului sătesc în limba română și a școlilor din Blaj.
Sursa: Dicționar enciclopedic

MAIOR, Liviu (n. 1940, Beclean), istoric și om politic român. Prof. univ. la Cluj-Napoca și București. Specialist în istoria modernă a României („Mișcarea națională românească din Transilvania”, „Memorandul. Filosofia politico-istorică a petiționarismului românesc”, „1848-1849. Români și unguri în revoluție”). Ministru al Învățământului (1992-1996).
Sursa: Dicționar enciclopedic

MAIOR, Petru (c. 1761-1821, n. sat Căușu de Câmpie, jud. Mureș), istoric și filolog român. Reprezentant de frunte al Școlii Ardelene. Studii la Târgu Mureș, Sibiu, Blaj, la Colegiul „De propagande fide” din Roma și Viena. Lucrările sale („Istoria pentru începuturile românilor în Dacia” cu studiile anexă: „Disertație pentru începutul limbei românești” și „Disertație pentru literatura cea veche a românilor”, precum și „Orthografia romana sine latino-valachica” cu studiul anexă „Dialog între nepot și unchi pentru începutul limbei române”) susțin originea pur romană a poporului român, unitatea și continuitatea lui în Dacia. Remarcă, spre deosebire de S. Micu și Gh. Șincai, că limba română este continuatoarea latinei populare. Succesor al lui S. Micu la elaborarea Lexiconului de la Buda. Adversar al catolicismului de pe poziții iluministe („Procanon”). Luptător pentru emanciparea națională a românilor din Transilvania, a participat la redactarea memoriului „Supplex Libellus Valachorum”.
Sursa: Dicționar enciclopedic

*maĭór m. (fr. major, d. lat. májor, majóris, maĭ mare; rus. maĭór. V. major). Ofițer superior de gradu cel maĭ mic și însărcinat cu detaliile serviciuluĭ și cu administrațiunea și cu comanda unuĭ batalion saŭ divizion.
Sursa: Dicționaru limbii românești

maiór s. m., pl. maióri; abr. mr.
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

maior m. ofițer superior care comandă un batalion (în infanterie), un divizion (în cavalerie sau artilerie). [Rus. și nemț. MAIOR]. V. Stat.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

Maior (Petru) m. călugăr și învățat român din Ardeal, autorul Istoriei pentru începutul Românilor în Dacia (1812) și al Lexiconului în patru limbi (1825), tipărit la Buda (1753-1821).
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

MAIÓR, maiori, s. m. Grad în ierarhia ofițerilor, superior celui de căpitan și inferior celui de locotenent-colonel; ofițer care are acest grad. – Din rus. maĭor, germ. Major.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

MAIÓR s. m. grad militar imediat superior celui de căpitan. (< rus. maior, germ. Major)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

MAIÓR, maiori, s. m. Grad în ierarhia ofițerilor, superior celui de căpitan și inferior celui de locotenent-colonel; ofițer care are acest grad. – Din rus. maĭor, germ. Major.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

MAIÓR s.m. Grad militar imediat superior gradului de căpitan; ofițer care are acest grad. [Cf. rus. maior, germ. Major].
Sursa: Dicționar de neologisme

maiór (maióri), s. m. – Ofițer superior. Germ. Major, în parte prin intermediul rus. maior, cf. major.Der. maiorie, s. f. (grad de maior); maioreasă, s. f. (nevasta maiorului).
Sursa: Dicționarul etimologic român

MAIOR, Augustin (1882-1964, n. Reghin), fizician român. Prof. univ. la Cluj. Contribuții în fizica teoretică (teoria relativității, a gravitației, termodinamică). Creator al telefoniei multiple („Telegrafie, telefonie multiplă cu înaltă frecvență”).
Sursa: Dicționar enciclopedic

MAIOR, George (1855-1927, n. Șercaia, jud. Brașov), agronom român. Prof. univ. la București. Contribuții în domeniul agriculturii generale, Contribuții în domeniul agriculturii generale, fitotehniei și economiei agrare („Manual complet de agricultură”).
Sursa: Dicționar enciclopedic

MAIOR, Grigore (1715-1785, n. sat Sărăuad, jud. Satu Mare), prelat român. Episcop unit cu Făgăraș (1772-1782). Luptător pentru emanciparea socială și națională a românilor din Transilvania. Contribuție importantă la organizarea învățământului sătesc în limba română și a școlilor din Blaj.
Sursa: Dicționar enciclopedic

MAIOR, Liviu (n. 1940, Beclean), istoric și om politic român. Prof. univ. la Cluj-Napoca și București. Specialist în istoria modernă a României („Mișcarea națională românească din Transilvania”, „Memorandul. Filosofia politico-istorică a petiționarismului românesc”, „1848-1849. Români și unguri în revoluție”). Ministru al Învățământului (1992-1996).
Sursa: Dicționar enciclopedic

MAIOR, Petru (c. 1761-1821, n. sat Căușu de Câmpie, jud. Mureș), istoric și filolog român. Reprezentant de frunte al Școlii Ardelene. Studii la Târgu Mureș, Sibiu, Blaj, la Colegiul „De propagande fide” din Roma și Viena. Lucrările sale („Istoria pentru începuturile românilor în Dacia” cu studiile anexă: „Disertație pentru începutul limbei românești” și „Disertație pentru literatura cea veche a românilor”, precum și „Orthografia romana sine latino-valachica” cu studiul anexă „Dialog între nepot și unchi pentru începutul limbei române”) susțin originea pur romană a poporului român, unitatea și continuitatea lui în Dacia. Remarcă, spre deosebire de S. Micu și Gh. Șincai, că limba română este continuatoarea latinei populare. Succesor al lui S. Micu la elaborarea Lexiconului de la Buda. Adversar al catolicismului de pe poziții iluministe („Procanon”). Luptător pentru emanciparea națională a românilor din Transilvania, a participat la redactarea memoriului „Supplex Libellus Valachorum”.
Sursa: Dicționar enciclopedic

*maĭór m. (fr. major, d. lat. májor, majóris, maĭ mare; rus. maĭór. V. major). Ofițer superior de gradu cel maĭ mic și însărcinat cu detaliile serviciuluĭ și cu administrațiunea și cu comanda unuĭ batalion saŭ divizion.
Sursa: Dicționaru limbii românești

maiór s. m., pl. maióri; abr. mr.
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

maior m. ofițer superior care comandă un batalion (în infanterie), un divizion (în cavalerie sau artilerie). [Rus. și nemț. MAIOR]. V. Stat.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

Maior (Petru) m. călugăr și învățat român din Ardeal, autorul Istoriei pentru începutul Românilor în Dacia (1812) și al Lexiconului în patru limbi (1825), tipărit la Buda (1753-1821).
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

MAIÓR, maiori, s. m. Grad în ierarhia ofițerilor, superior celui de căpitan și inferior celui de locotenent-colonel; ofițer care are acest grad. – Din rus. maĭor, germ. Major.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)