Am găsit 7 definiții pentru cuvantul/cuvintele magneziu:

MAGNÉZIU s. n. metal ușor, alb-argintiu, maleabil și ductil, care arde cu o flacără albă orbitoare. (< fr. magnésium)
Sursa: Marele dicționar de neologisme



MAGNÉZIU s. n. Element chimic, metal moale, ușor, de culoare albă-argintie, maleabil și ductil, folosit la fabricarea aliajelor ușoare, în metalurgia nichelului, în fotografie etc. – Din fr. magnésium.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

MAGNÉZIU s.n. Metal ușor alb-argintiu, care arde cu o flacără foarte luminoasă. [Pron. -ziu. / < fr. magnésium].
Sursa: Dicționar de neologisme

MAGNÉZIU (‹ fr. {i}) s. n. Element chimic din grupa a doua a sistemului periodic (Mg.; nr. at. 12, m. at. 24,305, gr. sp. 1,74, p. t. 650ºC, p. f. 1.100ºC), metal alb-argintiu, maleabil și ductil, foarte ușor și rezistent, care, sub formă strujitură sau praf, arde în aer, degajând o lumină albă orbitoare. Se găsește în natură sub formă de săruri. În toate combinațiile sale este bivalent. Constituent important al plantelor; este prezent în organismul animal în diverse țesuturi, în plasmă, în lichidul extracelular, având rol în echilibrul osmotic; intervine, de asemenea, în metabolismul muscular. Carența sa în organism duce la hiperexcitabilitate musculară; prezența în exces provoacă depresiuni ale sistemului nervos central. Folosit la fabricarea aliajelor ușoare, utilizate în constr. aeronautice (rachete), la dezoxidarea și desulfurarea unor metale, la fabricarea proiectilelor luminoase și incendiare etc. Minerale: magnezit, dolomit, carnalit. A fost obținut prin electroliză pentru prima oară de Sir Humphry Davy (1808).
Sursa: Dicționar enciclopedic

*magnéziŭ n. (d. magnezie). Chim. Un metal bivalent obținut ca amalgamă de Davy la 1808 și izolat la 1829 de Bussy. E alb ca argintu, maleabil și dúctil, cu o densitate de 1,75, cu o greutate atomică de 24. Se topește la 800° și se destilează la1000°. Un fir gros de 0,297 mm arde în aer și luceaște cît 74 de lumînărĭ de stearină.
Sursa: Dicționaru limbii românești

magnéziu [ziu pron. ziu] s. n., art. magnéziul; simb. Mg
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

MAGNÉZIU s. n. Element chimic, metal moale, ușor, de culoare albă-argintie, maleabil și ductil, folosit la fabricarea aliajelor ușoare, în metalurgia nichelului, în fotografie etc. – Din fr. magnésium.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)