MAGNETOMETRÍE s. f. 1. măsurarea variațiilor mărimilor magnetice. 2. ramură a geofizicii care studiază magnetismul terestru. 3. metodă geofizică de prospecțiune a subsolurilor bogate în elemente sau minerale magnetice. (< fr. magnétométrie)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
MAGNETOMETRÍE s. f. Ramură a geofizicii care studiază câmpul magnetic al Pământului și anomaliile acestuia. – Din fr. magnétométrie.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a
MAGNETOMETRÍE s.f. Măsurarea mărimilor magnetice. ♦ Ramură a geofizicii care se ocupă cu studiul magnetismului terestru. [Gen. -iei. / < fr. magnétométrie].
Sursa: Dicționar de neologisme
MAGNETOMETRÍE (‹ fr. {i)) s. f. 1. Parte a geofizicii care studiază câmpul magnetic al Pământului și anomaliile acestuia. 2. Metodă geofizică de prospecțiune bazată pe studiul deosebirilor dintre însușirile magnetice ale rocilor și cele ale minereurilor, prin care se urmărește evidențierea zonelor de anomalie, unde există în subsol cantități mari de elemente sau de minerale magnetice. Ca urmare a dezvoltării geomagnetismului și a prospecțiunilor geomagnetice, folosirea termenului de m. este din ce în ce mai rară.Sursa: Dicționar enciclopedic magnetometríe (-me-tri-) s. f., art. magnetometría, g.-d. magnetometríi, art. magnetometríeiSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită MAGNETOMETRÍE s. f. Ramură a geofizicii care studiază câmpul magnetic al Pământului și anomaliile acestuia. – Din fr. magnétométrie.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)