maghér (maghéri), s. m. – Bucătar la o mănăstire. Ngr. μάγειρος, parțial prin intermediul sl. magerŭ (Tiktin). Sec. XVII, împrumut cult, înv. – Der. magherniță, s. f. (înv., bucătărie; baracă, dugheană; colibă), cu suf. sl. -niță, cf. coșniță, varniță etc., cf. ngr. μαγέριϰο „birt, cîrciumă” (sl. *magernica, citat de Candrea, nu există; după Hasdeu, Cuv. din Bătrîni, I, 222 și Murnu 34, din ngr. μαγειρίον „bucătărie”).Sursa: Dicționarul etimologic român mágher n. (vsl. magerŭ, d. ngr. mágeros [și mágeĭros, ca vgr.]. V. magherniță). Vechĭ. Bucătar (la mînăstire).
Sursa: Dicționaru limbii românești