Am găsit 10 definiții pentru cuvantul/cuvintele măsura:

MĂSURÁ, măsór, vb. I. I. Tranz. 1. A determina cu instrumente sau aparate de măsură, etaloane etc. valoarea unei mărimi (lungime, masă, greutate, tensiune electrică etc.); a lua măsura; spec. a cântări. ♦ (Rar) A aplica pedepse, lovituri etc. ◊ Expr. (Glumeț) A măsura pe cineva (sau a măsura cuiva ceva) pe spinare = a bate, a lovi (pe cineva). 2. A evalua, a aprecia valoarea, mărimea. ◊ Expr. (Reg.) A-i măsura (cuiva) vorba cu îmblăciul, se zice despre cineva care spune nimicuri sau care vorbește nedeslușit. 3. A străbate (pe jos), a parcurge de la un capăt la altul un spațiu, o distanță. 4. A cuprinde cu ochii, a cerceta cu privirea o distanță, un loc; a scruta. ♦ A privi pe cineva cu atenție; a privi disprețuitor sau amenințător. II. Fig. 1. Tranz. A cântări, a modera, a înfrâna cuvintele, gesturile, manifestările etc. 2. Refl. și tranz. A (se) compara cu cineva din punctul de vedere al forței fizice, intelectuale etc. ◊ Expr. (Tranz.) A-și măsura puterile = a se lua la întrecere în luptă. – Lat. mensurare.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a



măsurá (a ~) vb., ind. prez. 3 măsoáră
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

măsurà v. 1. a lua măsura: cum măsuri, ți se măsoară; 2. a străbate: a măsura cu pași repezi casa; 3. a examina, a cerceta: a măsura pe cineva cu ochii; 4. fig. a evalua, a aprecia: a măsura întinderea unui pericol; 5. a regula, a modera: a-și măsura cheltuielile, vorbele; 6. a se lua la lupta, a se bate cu cineva: a se măsura cu dușmanul. [Lat. MENSURARE].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

MĂSURÁ, măsór, vb. I. I. Tranz. 1. A determina cu instrumente sau aparate de măsură, etaloane etc. valoarea unei mărimi (lungime, masă, greutate, tensiune electrică etc.); a lua măsura; spec. a cântări. ♦ (Rar) A aplica pedepse, lovituri etc. ◊ Expr. (Glumeț) A măsura pe cineva (sau a măsura cuiva ceva) pe spinare = a bate, a lovi (pe cineva). 2. A evalua, a aprecia valoarea, mărimea. ◊ Expr. (Reg.) A-i măsura (cuiva) vorba cu îmblăciul, se zice despre cineva care spune nimicuri sau care vorbește neclar. 3. A străbate (pe jos), a parcurge de la un capăt la altul un spațiu, o distanță. 4. A cuprinde cu ochii, a cerceta cu privirea o distanță, un loc; a scruta. ♦ A privi pe cineva cu atenție; a privi disprețuitor sau amenințător. II. Fig. 1. Tranz. A cântări, a modera, a înfrâna cuvintele, gesturile, manifestările etc. 2. Refl. și tranz. A (se) compara cu cineva din punctul de vedere al forței fizice, intelectuale etc. ◊ Expr. (Tranz.) A-și măsura puterile = a se lua la întrecere în luptă. – Lat. mensurare.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

MĂSÚRĂ, măsuri, s. f. I. 1. Valoare a unei mărimi, determinată prin raportare la o unitate dată; măsurare, determinare. ◊ Loc. adj. și adv. După (sau pe) măsură = (despre îmbrăcăminte sau încălțăminte) potrivit cu dimensiunile corpului; după dimensiuni potrivite. De (sau pe) o măsură = deopotrivă, la fel, egal. ◊ Loc. adv. În mare (sau în largă) măsură = în mare parte, în mare cantitate, mult. În mică măsură = într-o proporție neînsemnată. În egală măsură = la fel, în mod egal. ◊ Loc. prep. După (sau pe, în) măsura... = în raport cu..., proporțional cu... ◊ Loc. conj. Pe măsură ce = cu cât. În măsura în care... = numai atât cât... ◊ Loc. vb. A lua (cuiva) măsură = a măsura diferite dimensiuni (ale cuiva) în vederea confecționării unor haine, ghete etc. 2. Unitate convențională pentru măsurarea dimensiunilor, cantităților, volumelor etc.; vas, aparat etc. care reprezintă această unitate convențională. ◊ Instrument (sau aparat) de măsură = instrument (sau aparat) cu care se măsoară. ◊ Loc. adv. Cu aceeași măsură = în același fel. ♦ Conținutul unui astfel de instrument. 3. Cantitate determinată, întindere limitată. 4. Cea mai mică diviziune care stă la baza organizării și grupării duratei sunetelor muzicale și care se notează printr-o fracție plasată la începutul primului portativ. ◊ Bară de măsură = fiecare dintre liniuțele care taie vertical portativul, divizând durata piesei muzicale în unități metrice egale. ◊ Expr. A bate măsura = a executa cu mâna sau cu piciorul mișcări egale și regulate, care marchează diviziunile grupurilor de note aflate în fiecare unitate delimitată de barele de măsură. 5. Unitate metrică compusă dintr-un anumit număr de silabe accentuate și neaccentuate sau (în metrica antică) dintr-un anumit număr de silabe lungi și scurte, care determină ritmul unui vers. 6. (Fil.) Categorie a dialecticii care reflectă legătura dintre cantitate și calitate, cuprinzând intervalul în limitele căruia schimbările cantitative pe care le suferă un anumit lucru sau fenomen nu duc la o transformare a calității lui. II. Fig. 1. (Mai ales la pl.) Dispoziție, procedeu, mijloc întrebuințat pentru realizarea unui anumit scop; hotărâre, prevedere. ◊ Măsură de siguranță = mijloc de prevenție specială, prevăzut de legea penală și folosit față de infractorii care prezintă pericol. ◊ Expr. A lua măsuri = a executa o serie de lucrări sau a duce o acțiune în vederea realizării unui anumit scop. 2. Capacitate; valoare, putere, grad. ◊ Expr. A fi în măsură (să...) = a fi în stare, a avea posibilitatea, calitatea de a face, de a realiza (ceva). A-și da măsura = a-și manifesta talentul, priceperea în realizări concrete, a arăta totalitatea resurselor de care dispune, a dovedi că este capabil să facă, să realizeze ceva. 3. Limită, punct extrem până la care se poate concepe, admite sau până la care este posibil ceva; moderație, cumpătare, înfrânare. ◊ Loc. adv. Fără (de) măsură = din cale-afară, nemăsurat, exagerat, excesiv. Peste măsură = mai mult decât trebuie, exagerat, excesiv. Cu măsură = în limite acceptabile, moderat, chibzuit. ◊ Expr. În măsura posibilului = atât cât va fi posibil. – Lat. mensura.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

măsúră (măsúri), s. f.1. Determinare. – 2. Tact, cadență. – 3. Cumpătare, prudență. – 4. Prevedere, pregătire. – Mr. misură, megl. misur. Lat. mensura (Pușcariu 1047; Candrea-Dens., 1068; REW 5502), cf. it. misura, fr. mesure, sp. mesura. Mr. are și dubletul misură, din it.Der. măsura, vb. (a determina; a merge; a calcula, a examina; a se lua la bătaie; refl., a se modera, a se înfrîna; a se compara, a intra în concurență), cf. mr. misur, misurare (după Candrea-Dens., Tiktin și REW 5503, direct din lat. mensurare); măsurătoare, s. f. (măsură); măsurător, s. m. (cel care măsoară ceva); măsurătură, s. f. (măsurare); măsuriș, s. n. (Trans., măsurarea laptelui la stînă).
Sursa: Dicționarul etimologic român

măsúră f., pl. ĭ (lat. mensura, d. metiri, mensus, a măsura; it. misura, fr. mesure, sp. mesura. V. imens, dimensiune). Unitate convențională aleasă p. a afla (a ștĭ cît e de mare) pin [!] comporațiune o cantitate o întindere, o forță; unitatea de măsură pentru lungimĭ e metru. Dimensiune: a lua măsura uneĭ haĭne. Cantitate care servește va măsură: în această butelie încap cincĭ pahare, această butelie se umple din cincĭ pahare. În metrică, cantitatea de silabe cerute de ritm: acest vers n´are măsură. În muzică, tact, împărțirea durateĭ unuĭ cîntec în părțĭ egale, care-s indicate în mod sensibil în execuțiune. Fig. Precauțiune, dispozițiunĭ: s´aŭ luat măsurĭ p. prinderea hoților, e răŭ că nu ĭeĭ nicĭ o măsură contra furturilor. Margine, limită, moderațiune: asta întrece orĭ ce măsură, acest om vorbește (bea, mănîncă) fără măsură. A fi în măsură de (orĭ ), a fi în stare, a putea. A avea doŭă măsurĭ, a trata în mod diferit persoanele saŭ lucrurile identice: acest om are doŭă măsurĭ: una pentru el, alta pentru adversarĭ. A umplea măsura, a împinge lucrurile la extrem. A-țĭ da măsura, a arăta ce poțĭ face. Peste măsură, maĭ mult de cît trebuĭe, prea: nu trebuĭe să beĭ peste măsură. Pe măsură ce (fr. à mesure que), în proporțiune și în acelașĭ timp: căruțele se umpleaŭ pe măsură ce soseaŭ.
Sursa: Dicționaru limbii românești

măsúră s. f., g.-d. art. măsúrii; pl. măsúri
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

măsură f. 1. unitate convențională ce servă a determina o cantitate, o întindere, o forță; pe măsură ce, proporțional și succesiv; 2. dimensiunea evaluată: a lua măsura unei haine; 3. ceea ce servă a măsura: metru, litru; 4. cât conține un vas cu care se măsoară: dați cu măsură dreaptă; 5. Muz. tact: a bate măsura; 6. cantitatea silabelor cerute de ritm în versuri: măsura dactilelor; 7. pl. fig. precauțiuni necesare: a lua măsuri pentru siguranța publică; 8. moderațiune: a vorbi cu măsură; a-și da măsura, a arăta de ce e capabil. [Lat. MENSURA].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

MĂSÚRĂ, măsuri, s. f. I. 1. Valoare a unei mărimi, determinată prin raportare la o unitate dată; măsurare, determinare. ◊ Loc. adj. și adv. După (sau pe) măsură = (despre îmbrăcăminte sau încălțăminte) potrivit cu dimensiunile corpului; după dimensiuni potrivite. De (sau pe) o măsură = deopotrivă, la fel, egal. ◊ Loc. adv. În mare (sau în largă) măsură = în mare parte, în mare cantitate, mult. În mică măsură = într-o proporție neînsemnată. În egală măsură = la fel, în mod egal. ◊ Loc. prep. După (sau pe, în) măsura... = în raport cu..., proporțional cu... ◊ Loc. conj. Pe măsură ce = cu cât. În măsura în care... = numai atât cât... ◊ Loc. vb. A lua (cuiva) măsură = a măsura diferite dimensiuni (ale cuiva) în vederea confecționării unor haine, ghete etc. 2. Unitate convențională pentru măsurarea dimensiunilor, cantităților, volumelor etc.; vas, aparat etc. care reprezintă această unitate convențională. ◊ Instrument (sau aparat) de măsură = instrument (sau aparat) cu care se măsoară. ◊ Loc. adv. Cu aceeași măsură = în același fel. ♦ Conținutul unui astfel de instrument. 3. Cantitate determinată, întindere limitată. 4. (Muz.) Unitate ritmică divizată în timpi egali ca durată, plasată între două bare și notată cu o fracție la începutul lucrării sau fragmentului vizat. ◊ Bară de măsură = fiecare dintre liniuțele care taie vertical portativul, divizând durata piesei muzicale în unități metrice egale. ◊ Expr. A bate măsura = a executa cu mâna sau cu piciorul mișcări egale și regulate, care marchează diviziunile grupurilor de note aflate în fiecare unitate delimitată de barele de măsură. 5. Unitate metrică compusă dintr-un anumit număr de silabe accentuate și neaccentuate sau (în metrica antică) dintr-un anumit număr de silabe lungi și scurte, care determină ritmul unui vers. 6. (Fil.) Categorie a dialecticii care reflectă legătura dintre cantitate și calitate, cuprinzând intervalul în limitele căruia schimbările cantitative pe care le suferă un anumit lucru sau fenomen nu duc la o transformare a calității lui. II. Fig. 1. (Mai ales la pl.) Dispoziție, procedeu, mijloc utilizat pentru realizarea unui anumit scop; hotărâre, prevedere. ◊ Măsură de siguranță = mijloc de prevenție specială, prevăzut de legea penală și folosit față de infractorii care prezintă pericol. ◊ Expr. A lua măsuri = a executa o serie de lucrări sau a duce o acțiune în vederea realizării unui anumit scop. 2. Capacitate; valoare, putere, grad. ◊ Expr. A fi în măsură (să...) = a fi în stare, a avea posibilitatea, calitatea de a face, de a realiza (ceva). A-și da măsura = a-și manifesta talentul, priceperea în realizări concrete, a arăta totalitatea resurselor de care dispune, a dovedi că este capabil să facă, să realizeze ceva. 3. Limită, punct extrem până la care se poate concepe, admite sau până la care este posibil ceva; moderație, cumpătare, înfrânare. ◊ Loc. adv. Fără (de) măsură = din cale-afară, nemăsurat, exagerat, excesiv. Peste măsură = mai mult decât trebuie, exagerat, excesiv. Cu măsură = în limite acceptabile, moderat, chibzuit. ◊ Expr. În măsura posibilului = atât cât va fi posibil. – Lat. mensura.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)