Am găsit 15 definiții pentru cuvantul/cuvintele mărit:

MĂRÍT1, măriți, s. m. (Înv. și reg.) Soț; mire. – Lat. maritus.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a



MĂRÍT2 s. n. (Pop.) Măritat1. ◊ Loc. adj. De mărit = (despre fete) bună de măritat. ◊ Expr. A-și face de mărit = a face vrăji pentru a se mărita. – Din mărita (derivat regresiv).
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

MĂRÍT3 s. n. Faptul de a (se) mări1; mărire. – V. mări1.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

MĂRÍT4, -Ă, măriți, -te, adj. 1. Devenit mai mare1; crescut. ♦ (Despre ochi) Care este larg deschis; lărgit. 2. Slăvit, măreț, înălțat, glorios; cinstit. ♦ Vestit, celebru, ilustru, nobil. – V. mări1.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

mărít (măríți), s. m. – Soț, bărbat. Mr. mărit. Lat. marῑtus (Candrea-Dens., 1050). Sec. XVI, înv., pare să se fi conservat în expresia de mărit „de măritat” (Tiktin crede că este un postverbal de la a mărita). – Der. mărita, vb. (a (se) căsători o fată), mr. marit, mărtare, megl. marit, măritari, istr. marit, din lat. marῑtāre (Pușcariu 1032; Candrea-Dens., 1051; REW 5361), cf. alb. marton, it. maritare, fr. marier, prov., cat., sp., port. maridar (e cuvînt de uz general, cf. ALR, I, 250); măritiș, s. n. (căsătorie). Der. neol. marital, adj., din fr. marital; maritalmente, adv., din fr. maritalement.
Sursa: Dicționarul etimologic român

1) mărít m. (lat. máritus [d. mas, máris, bărbat, mascul], de unde și it. marito, fr. mari. V. mascur). Vechĭ. Bărbat, soț. Mire.
Sursa: Dicționaru limbii românești

2) mărit, -ă adj. (d. măresc. V. mare 2). Glorios, plin de mărire: măritu împărat. Titlu cu care te adresaĭ odinioară domnuluĭ: mărite doamne (Măria ta)!
Sursa: Dicționaru limbii românești

3) mărít, a v. tr. (lat. marito, -áre, d. maritus, bărbat, soț; it. maritare, pv. cat. sp. pg. maridar, fr. marier). Căsătoresc (vorbind de fete). V. refl. Mă mărit. V. însor.
Sursa: Dicționaru limbii românești

mărít1 (mire) (înv., reg.) s. m., pl. măríți
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

mărít2 (măritat, mărire) (pop.) s. n.
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

mărit a. 1. înălțat, glorios: Domnul nostru ar vrea să vază pe măritul împărat EM.; 2. titlul dat od. Domnilor țării: mărite doamne!
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

MĂRÍT1, măriți, s. m. (Înv. și reg.) Soț; mire. – Lat. maritus.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

MĂRÍT2 s. n. (Pop.) Măritat1. ◊ Loc. adj. De mărit = (despre fete) bună de măritat. ◊ Expr. A-și face de mărit = a face vrăji pentru a se mărita. – Din mărita (derivat regresiv).
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

MĂRÍT3 s. n. Faptul de a (se) mări1; mărire. – V. mări1.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

MĂRÍT4, -Ă, măriți, -te, adj. 1. Devenit mai mare1; crescut. ♦ (Despre ochi) Care este larg deschis; lărgit. 2. Slăvit, măreț, înălțat, glorios; cinstit. ♦ Vestit, celebru, ilustru, nobil. – V. mări1.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

Forme flexionare:

mărit - Verb, Participiu pasiv - pentru cuvantul mări

mărit - Verb, Conjunctiv, prezent, persoana I, singular - pentru cuvantul mărita

mărit - Verb, Indicativ, prezent, persoana I, singular - pentru cuvantul mărita