Am găsit 5 definiții pentru cuvantul/cuvintele mărire:

MĂRÍRE, măriri, s. f. 1. Acțiunea de a (se) mări1 și rezultatul ei; mărit. ♦ (Fiz.) Operație de copiere fotografică prin proiecție, în scopul obținerii unor pozitive mai mari decât negativele copiate. ♦ Loc de frunte într-o anumită ierarhie (socială); rang, demnitate; (concr.) persoană care ocupă o funcție înaltă în ierarhia socială; fruntaș, demnitar. ♦ Glorie, strălucire, splendoare. ♦ Putere, autoritate, tărie. 2. (Înv.) Mărie (1). – V. mări1.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a



măríre f. (d. măresc). Acțiunea de a saŭ de a se mări: mărirea veniturilor. Glorie, demnitățĭ, onorurĭ: pofta de mărire. Rar. Mîndrie. Mărire ție Doamne! Fiĭ lăudat (glorios), Doamne! (Te deum laudamus).
Sursa: Dicționaru limbii românești

măríre s. f., g.-d. art. mărírii; pl. măríri
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

mărire f. 1. acțiunea de a (se) mări: mărirea averii; 2. mijloc de a (se) mări;. 3. demnități, onoruri: împins de pofta măririi AL.; 4. fig. mândrie; apoi cu mărire astfel le vorbește BOL.; 5. glorie: mărire ție, Doamne!
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

MĂRÍRE, măriri, s. f. 1. Acțiunea de a (se) mări1 și rezultatul ei; mărit3. ♦ (Fiz.) Operație de copiere fotografică prin proiecție, în scopul obținerii unor pozitive mai mari decât negativele copiate. ♦ Loc de frunte într-o anumită ierarhie (socială); rang, demnitate; (concr.) persoană care ocupă o funcție înaltă în ierarhia socială; fruntaș, demnitar. ♦ Glorie, strălucire, splendoare. ♦ Putere, autoritate, tărie. 2. (Înv.) Mărie (1). – V. mări1.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

Forme flexionare:

mărire - Verb, Infinitiv lung - pentru cuvantul mări