Am găsit 6 definiții pentru cuvantul/cuvintele mărăcine:

MĂRĂCÍNE, mărăcini, s. m. Nume generic dat unor plante a căror tulpină este acoperită cu spini; fructul țepos al unor asemenea plante; p. restr. ghimpe, țeapă, spin (al acestor plante). ◊ Expr. A sta (ca) pe mărăcini = a fi nerăbdător, a nu-și găsi astâmpăr. A trăi ca pe mărăcini = a trăi rău. ♦ (Mai ales la pl.) Mărăciniș. [Var.: mărăcín s. m., mărăcínă s. f.] – Lat. marrucina.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a



mărăcíne (mărăcíni), s. m.1. Rug de mure, păducel. – 2. Spin (Crataegus). – 3. Porumbar (Prunus spinosa). – Var. mărăcin, mărăciune. Mr. mărăține, megl. mărțin, mărățină. Origine nesigură. Pare să provină din lat. mălĭtia (răutate), cu semantismul ca în sp. maleza (REW 5265a; Corominas, III, 206), cf. mr. marițire „a se înrăutăți” (Capidan, Dacor., II, 627); suf. ar fi -ciune, ca în var. Se consideră în general că reprezintă un lat. *marrūcῑna (Candrea-Dens., 1046; Battisti, III, 2374) sau *marracῑna (Pușcariu 1025) din lat. marra „spin” (Schuchardt, ZRPh., XXIII, 189; Tiktin; REW 5370), cf. alb. mërtsinë (Philippide, II, 722; însă pare să provină din rom.), alb. murris „spin”; it. marruca „mur”; dar der. este dificilă (prin încrucișare cu mătăcină, după Candrea-Dens.; din marrubium, după J. Brüch, ZRPh., LVI, 629). Der. din lat. e probată de fonetismul din mr. Lat. *myricina (Pascu, Etimologii, 47) este mai puțin probabil și încă și mai puțin der. dintr-un idiom anterior indoeurop. (Lahovary 334). Der. mărăcinar, s. m. (pasăre, Pratincola rubetra); mărăciniș, s. n. (desiș de mărăcini); mărăcinos, adj. (spinos).
Sursa: Dicționarul etimologic român

mărăcíne m. (maĭ vechĭ -cin și -cĭune, d. lat. *marrucina, un fel de mărăcine din *marruca [it. marrúca, un fel de tufă ghimpoasă], care vine d. marra, hîrleț de stîrpit mărăciniĭ. De la vgr. myrinkĭnos, -ine, adj. de la myrike, tufă ghimpoasă, nu poate veni din pricina accentuluĭ. Cp. cu stráchină). Păducel (crataegus). Porumbel (prunus spinosa). În general, orĭ ce [!] tufă ghimpoasă. – Și azĭ -cĭúne (f.) în Șez. 4, 135, și 32, 76, și la Stam. 283 fem.: pustiu vuĭește, mărăcĭunea sună pe tristu mormînt!
Sursa: Dicționaru limbii românești

mărăcíne s. m., art. mărăcínele; pl. mărăcíni
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

mărăcine m. 1. porumbar, arbust cu ramuri spinoase: boabele mărăcinilor se numesc porumbele; 2. păducel, plantă cu spini. [Lat. *MARRICINA, din MARRA, sapă de plivit ogoarele (planta și unealta sunt deopotrivă înțepătoare)].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

MĂRĂCÍNE, mărăcini, s. m. Nume generic dat unor plante a căror tulpină este acoperită cu spini; fructul țepos al unor asemenea plante; p. restr. ghimpe, țeapă, spin (al acestor plante). ◊ Expr. A sta (ca) pe mărăcini = a fi nerăbdător, a nu-și găsi astâmpăr. A trăi ca pe mărăcini = a trăi rău. ♦ (Mai ales la pl.) Mărăciniș. [Var.: mărăcín s. m., mărăcínă s. f.] – Lat. marrucina.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

Forme flexionare:

mărăcine - Substantiv feminin, Genitiv-Dativ, plural, nearticulat - pentru cuvantul mărăcină

mărăcine - Substantiv feminin, Nominativ-Acuzativ, plural, nearticulat - pentru cuvantul mărăcină

mărăcine - Substantiv feminin, Genitiv-Dativ, singular, nearticulat - pentru cuvantul mărăcină