LĂUDĂTÓR, -OÁRE, lăudători, -oare, s. m. și f. Persoană care laudă. ◊ Expr. A-i fi murit (cuiva) lăudătorii, se spune ironic despre cineva sau cuiva care se laudă singur. [Pr.: lă-u-] – Lat. laudatorius sau lăuda + suf. -ător.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a lăudătór (lă-u-) s. m., pl. lăudătóriSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită
lăudător m. cel ce laudă.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
LĂUDĂTÓR, -OÁRE, lăudători, -oare, s. m. și f. Persoană care laudă. ◊ Expr. A-i fi murit (cuiva) lăudătorii, se spune ironic despre cineva sau cuiva care se laudă singur. [Pr.: lă-u-] – Lat. laudatorius sau lăuda + suf -ător.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)