LÍNGAV, -Ă, lingavi, -e, adj. (Pop.) 1. Mofturos la mâncare; care abia se atinge de mâncare. 2. Slab, plăpând, bolnăvicios. [Var.: lígav, -ă adj.] – Cf. bg. ligav, scr. ljigav.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a lingáv (língavă), adj. – (Munt.) Scîrbit, fără poftă de mîncare. – Var. ligav. Sl. lęgavŭ „băbos” (Byhan 317); var., din bg. ligav. Legătură cu sl. (sb., cr.) jlohav „bolnăvicios” (Cihac, II, 171) nu e posibilă; iar cu lingoare, prin intermediul unei forme *lîngav (Loewe 31) cu atît mai puțin.Sursa: Dicționarul etimologic român
lingáv, -ăvésc, V. ligav, -ăvesc.
Sursa: Dicționaru limbii românești
língav (pop.) adj. m., pl. língavi; f. língavă, pl. língaveSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită LÍNGAV, -Ă, lingavi, -e, adj. (Pop.) 1. Mofturos la mâncare; care abia se atinge de mâncare. 2. Slab, plăpând, bolnăvicios. [Var.: lígav, -ă adj.] – Cf. bg. ligav, sb. ljigav.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) lîngáv, -ă (vsl. lonkavŭ, răzbunător, răutăcĭos, supt [!] infl. luĭ lînged). Munt. Moleșit, molatic, nesărat: e lîngav după cum ĭ-e numele: ca o mîncare nesărată, nepiperată, unsuroasă (Univ. 3, III, 1926; 1, 1).
Sursa: Dicționaru limbii românești