Am găsit 37 de definiții pentru cuvantul/cuvintele luntre, si, punte:

LÚNTRE, luntre, s. f. Ambarcație cu fundul plat și cu prora și pupa înclinate, folosită pe ape fără valuri mari; barcă (cu vâsle). ◊ Expr. A se face (sau a se pune, a se așeza) luntre și punte = a încerca pe toate căile și prin toate mijloacele să obțină sau să realizeze ceva sau să împiedice realizarea a ceva. [Pl. și: luntri] – Lat. *lunter, -tris (= linter).
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

lúntre (lúntre), s. f. – Barcă. – Mr. lăndură. Lat. lynter (Meyer 247; Pușcariu 1000; Candrea-Dens., 1027; REW 5071), cf. alb. ljundrë, vegl. lundro, ngr. λούντρα. – Der. luntrac, s. n. (prăjină pentru condus barca); luntraș, s. m. (barcagiu); luntri, vb. (a vîsli).
Sursa: Dicționarul etimologic român


lúntre s. f., g.-d. art. lúntrii; pl. luntri
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

lúntre f., pl. ĭ (lat. linter, pop. lunter). Barcă, cel maĭ mic vas de navigat. A te face luntre și punte, a face tot posibilu p. un scop.
Sursa: Dicționaru limbii românești

luntre f. vas mic ce se mână pe apă numai cu lopeți: a se face luntre și punte, a face imposibilul. [Lat. LUNTREM].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

LÚNTRE, luntri, s. f. Ambarcațiune cu fundul plat și cu prora și pupa înclinate, folosite pe ape fără valuri mari; barcă (cu vâsle). ◊ Expr. A se face (sau a se pune, a se așeza) luntre și punte = a încerca pe toate căile și prin toate mijloacele să obțină sau să realizeze ceva sau să împiedice realizarea a ceva. [Pl. și: luntre] – Lat. *lunter, -tris ( = linter).
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

LÚNTRE, luntre, s. f. Ambarcație cu fundul plat și cu prora și pupa înclinate, folosită pe ape fără valuri mari; barcă (cu vâsle). ◊ Expr. A se face (sau a se pune, a se așeza) luntre și punte = a încerca pe toate căile și prin toate mijloacele să obțină sau să realizeze ceva sau să împiedice realizarea a ceva. [Pl. și: luntri] – Lat. *lunter, -tris (= linter).
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

lúntre (lúntre), s. f. – Barcă. – Mr. lăndură. Lat. lynter (Meyer 247; Pușcariu 1000; Candrea-Dens., 1027; REW 5071), cf. alb. ljundrë, vegl. lundro, ngr. λούντρα. – Der. luntrac, s. n. (prăjină pentru condus barca); luntraș, s. m. (barcagiu); luntri, vb. (a vîsli).
Sursa: Dicționarul etimologic român

lúntre s. f., g.-d. art. lúntrii; pl. luntri
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

lúntre f., pl. ĭ (lat. linter, pop. lunter). Barcă, cel maĭ mic vas de navigat. A te face luntre și punte, a face tot posibilu p. un scop.
Sursa: Dicționaru limbii românești

luntre f. vas mic ce se mână pe apă numai cu lopeți: a se face luntre și punte, a face imposibilul. [Lat. LUNTREM].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

LÚNTRE, luntri, s. f. Ambarcațiune cu fundul plat și cu prora și pupa înclinate, folosite pe ape fără valuri mari; barcă (cu vâsle). ◊ Expr. A se face (sau a se pune, a se așeza) luntre și punte = a încerca pe toate căile și prin toate mijloacele să obțină sau să realizeze ceva sau să împiedice realizarea a ceva. [Pl. și: luntre] – Lat. *lunter, -tris ( = linter).
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

PÚNTE, punți, s. f. 1. Pod îngust (format adesea dintr-o scândură sau dintr-o bârnă) așezat peste un șanț, peste o râpă sau peste o apă, care poate fi trecut numai cu piciorul. ◊ Expr. Punte de scăpare = mijloc de a trece peste o dificultate, de a ieși dintr-un impas. A se face (sau a se pune) luntre și punte v. luntre. ♦ Scândură groasă sau panou îngust așezat pe o schelă, pe care circulă muncitorii când lucrează la înălțime. ◊ Punte de comunicație = placă metalică rabatabilă folosită ca legătură între două vagoane de cale ferată. ♦ Pod suspendat sau mobil care leagă vasele de chei. ♦ Pod suspendat sau mobil la o cetate sau la un castel medieval. 2. Planșeu metalic sau de lemn, orizontal, care închide corpul unei nave la partea superioară sau care compartimentează nava pe nivele. 3. Dispozitiv de măsură a unor mărimi electrice format din patru elemente, o sursă de energie și un instrument de măsură. 4. Pluta în care se introduce fitilul candelei. 5. (Chim.; în sintagma) Punte de hidrogen = legătură de hidrogen. – Lat. pons, -ntis.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

púnte (púnți), s. f.1. Pod îngust. – 2. Plută de candelă. – 3. Platforma unei mori de apă. – 4. Platforma unei ambarcații. – 5. Traversă care susține cele două brațe ale ferăstrăului de mînă. – 6. În mitologia populară ultima vamă a morților, situată pe un pod deasupra iadului, în care cad sufletele păcătoșilor. – Mr. punte, megl. punti. Lat. pǒntem (Pușcariu 1402; Candrea-Dens., 1474; REW 6649), cf. vegl. puant, it., port. ponte, prov., fr., cat. pont, sp. puente. S-a specializat pentru a desemna podurile care servesc numai pietonilor formate în general doar dintr-un trunchi de copac care unește cele două maluri ale unui rîu sau ale unei prăpăstii; trecătorile pentru căruțe se numesc pod.Der. puntaș s. m. (înv., tîmplar constructor de punți).
Sursa: Dicționarul etimologic român

púnte f. (lat. pons, pŏntis, punte, probabil rudă cu vgr. pátos, drum bătut [V. pat]; scr. patha-s, panthan, drum; vsl. pontĭ, drum, [V. răspîntie]; it. pg. ponte, pv. fr. cat. pont, sp. puente). Pod mic: s´a făcut frate cu dracu pînă ce va trece puntea (Prov.). Traversă, stinghie (ca lemnu cel maĭ lung al ferăstrăuluĭ și care se numește și războĭ).
Sursa: Dicționaru limbii românești

púnte s. f., g.-d. art. púnții; pl. punți
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

punte f. 1. pod peste o apă; 2. pânză așternută în drum pe unde se transportă mortul; 3. grinda teascului; 4. curmezișul ferestrăului. [Lat. PONTEM].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

PÚNTE, punți, s. f. 1. Pod îngust (format adesea dintr-o scândură sau dintr-o bârnă) așezat peste un șanț, peste o râpă sau peste o apă, care poate fi trecut numai cu piciorul. ◊ Expr. Punte de scăpare = mijloc de a trece peste o, dificultate, de a ieși dintr-un impas. A se face (sau a se pune) luntre și punte v. luntre. ♦ Scândură groasă sau panou îngust așezat pe o schelă, pe care circulă muncitorii când lucrează la înălțime. ♦ Punte de comunicație = placă metalică rabatabilă folosită ca legătură între două vagoane de cale ferată. ♦ Pod suspendat sau mobil care leagă vasele de chei. ♦ Pod suspendat sau mobil la o cetate sau la un castel medieval. 2. Planșeu metalic sau de lemn, orizontal, care închide corpul unei nave la partea superioară sau care compartimentează nava pe nivele. 3. Dispozitiv de măsură a unor mărimi electrice format din patru elemente, o sursă de energie și un instrument de măsură. 4. Pluta în care se introduce fitilul candelei. 5. (Chim.; în sintagma) Punte de hidrogen = legătură de hidrogen. – Lat. pons, -ntis.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

SI s. m. invar. Treapta a șaptea din gama majoră tip; sunetul și nota corespunzătoare. – Din it. si.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

SI s.m. invar. (Muz.) Treapta a șaptea din gama majoră tip; sunetul și nota corespunzătoare. [< it. si].
Sursa: Dicționar de neologisme

SI s. m. inv. (muz.) treapta a șaptea a gamei diatonice; sunetul și nota corespunzătoare. (< it. si)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

si s. m., pl. si
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

Si, simbol chimic pentru siliciu.
Sursa: Dicționar enciclopedic

Si (‹ it.) s. m. invar. (MUZ.) Una dintre cele șapte denumiri simbolice ale sunetelor muzicale, corespunzătoare notației literale H.
Sursa: Dicționar enciclopedic

SI (METR.), abreviere folosită pentru Sistemul Internațional de Unități de Măsură. V. unitate.
Sursa: Dicționar enciclopedic

*si m. (literele inițiale din imnu sfîntuluĭ Ion, lat. la voc. Sancte Iohannes). Muz. A șaptea notă a gameĭ.
Sursa: Dicționaru limbii românești

*si-, *sim- și sin- (vgr. sýn, cu), prefix care corespunde cu lat con si care se întrebuințează în cuvintele greceștĭ, precum: si-logizm, sim-patie, sin-teză.
Sursa: Dicționaru limbii românești

SI, si, s. m. Treapta a șaptea din gama majoră tip; sunetul și nota corespunzătoare. – Din it. si.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

ȘI adv., conj. A. Adv. (Stă înaintea părții de vorbire la care se referă; fiind vorba de verbe reflexive sau de forme verbale compuse, stă între auxiliar, pron. refl. etc. și verb) I. (Cu sens modal) 1. Chiar, în adevăr, cu adevărat. ♦ Întocmai, exact. Precum a zis, așa a și făcut. 2. Pe deasupra, în plus, încă. După ce că e urâtă o mai cheamă și Neacșa. 3. Chiar, încă, pe lângă acestea, de asemenea. Vezi să nu pățești și tu ca mine. ♦ (Pe lângă un adjectiv sau un adverb la gradul comparativ, intensifică gradația) O cameră și mai mare.Loc. adj. (Cu valoare de superlativ) Și mai și = mai grozav, mai strașnic. 4. (În propoziții negative) Nici. Însă și de voi nu mă îndur ca să vă părăsesc. II. (Cu sens temporal) 1. Imediat, îndată, pe loc. Cum îl zări, îi și spuse. 2. Deja. Masa se și pune în grădină. B. Conj. I. (Marcă a coordonării copulative) 1. (Leagă două părți de același fel ale unei propoziții) Este voinic și tânăr. 2. (Împreună cu prep. „cu” exprimă relația operației matematice a adunării) Plus. Doi și cu trei fac cinci. ♦ (Ajută la formarea prin adiție a numeralelor de la douăzeci și unu până la nouăzeci și nouă) Șaizeci și opt. ♦ (Ajută la formarea numeralelor care exprimă numere zecimale, legând partea zecimală de întreg) Trei și paisprezece. ♦ (Indică adăugarea unei cantități) Plus. Unu și jumătate. 3. (Leagă două substantive între care există o corespondență sau o echivalență) Binele și răul. 4. (Așezat înaintea fiecărui termen al unei enumerări, ajută la scoaterea lor în evidență) A adus și vin, și mâncare, și cărți. ♦ (În repetiții, ca procedeu stilistic) Ia cuvântul și vorbește și vorbește. 5. (Leagă două propoziții de același fel, indicând o completare, un adaos, o precizare nouă) Deschide ușa și intră. 6. (Accentuat, în corelație cu sine însuși) Atât..., cât...; nu numai..., ci și... Are în mână și pâinea, și cuțitul. 7. (În stilul epic și popular, mai ales în povestire, se așază la începutul frazei, indicând continuitatea desfășurării faptelor) Și a plecat fiul de împărat mai departe. ♦ (Întrebuințat înaintea unei propoziții interogative sau exclamative, subliniază legătura cu cele povestite anterior) Și ce vrei să faci acum?Expr. Ei și? = ce-mi pasă? ce importanță are? (Întrebuințat singur, în dialog, ca îndemn pentru continuarea unei povestiri) Se aude cineva bătând în ușă... – Și? – Mă duc să deschid. (Precedat de adv. „ca” are funcție comparativă) a) La fel ca, întocmai ca. Se pricepe la pescuit ca și la multe altele; b) aproape, aproximativ. Treaba este ca și sfârșită. II. (Marchează coordonarea adversativă) Ci, iar, dar. Aude vorbindu-se și nu pricepe nimic. III. (Marcă a coordonării concluzive) Deci, prin urmare. E o glumă și nu o lua în serios.Lat. sic.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

ȘI2 pron. refl. v. își.
Sursa: Definiții ale unor cuvinte care nu există în alte dicționare

și adv.1. La fel, tot așa. – 2. Chiar, în plus, însă. – Și mai.Și mai și.3. Deja, îndată. – 4. (Conj.) Plus, cu. – Mr., megl., istr. și. Lat. sῑc (Pușcariu 1588; REW 7892), cf. it., prov., cat., sp. si, port. sim. Înv. folosit și enclitic pentru a întări pron. sau adv., cf. atunceși, același, totuși etc. (Tiktin).
Sursa: Dicționarul etimologic român

2) și conj. copulativă (lat. sîc, așa; it. sĭ, da; fr. pv. sp. si, pg. sim. Vfr. însemna „și”. V. sic). Împreună cu, plus, cu: oameniĭ și animalele, ziŭa și noaptea, apa și uscatu. (Greșit orĭ de prisos și cu: eu și cu tine). Adv. Asemenea: plec și eŭ, și eŭ am fost. Deja, pe loc: cum a auzit, a și plecat, a și zis. Ĭar, dar, pe cînd: țara pĭere, și baba se pĭaptănă. Tot așa, de o potrivă [!]: cum e sfîntu, și (saŭ așa și saŭ tot așa și) tămîĭa. Eĭ, și ? locuțiune pin [!] care cerĭ să se continue povestirea întrebînd ce-a maĭ fost saŭ pin care sfidezĭ: Eĭ, și ? Ce maĭ zicea el ? A zis că va reclama ! – Eĭ și ? (adică: Ce e cu asta? Nu-mĭ pasă !). Și așa, 1. și fără asta: sîntem fericițĭ și așa; 2. cu asta, de aceĭa: a auzit c´am sosit, și așa a venit. Și dacă, chear [!] așa să fie, nu-mĭ pasă: Fugĭ, că te vede ! – Și dacă ! (V. deși). Și maĭ și, și maĭ mare (orĭ mic) încă, și maĭ intens, și maĭ breaz: acesta e și maĭ și, asta (de ex., o surpriză) e și maĭ și.
Sursa: Dicționaru limbii românești

1) și pron. personal enclitic la dativ (lat. sibi). Luĭ, eĭ: și le face el singur, și-l ĭa ĭa [!] singură. (Cînd nu urmează le saŭ e legat cu linioară, devine îșĭ, ĭar ășĭ se reduce la și cînd e o vocală înainte: îșĭ face, nu-șĭ face). V. șie; mi, ți, i.
Sursa: Dicționaru limbii românești

și1 conjcț., adv.
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

și2, și-, -și, -și- v. síeși
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

și conj. 1. leagă între ele părțile cuvântului: eu și tu; 2. în corelațiune cu cum: cum e sacul și petecul; 3. asemenea: și noi ne ducem; 4. deja: s´a și dus; 5. mult: câte alte ponosuri și mai și CAR. [Lat. SIC, așa].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

ȘI adv., conj. A. Adv. (Stă înaintea părții de vorbire la care se referă; fiind vorba de verbe reflexive sau de forme verbale compuse, stă între auxiliar, pron. refl. etc. și verb) I. (Cu sens modal) 1. Chiar, în adevăr, cu adevărat. ♦ Întocmai, exact. Precum a zis, așa a și făcut. 2. Pe deasupra, în plus, încă. După ce că e urâtă o mai cheamă și Neacșa. 3. Chiar, încă, pe lângă acestea, de asemenea. Vezi să nu pățești și tu ca mine. ♦ (Pe lângă un adjectiv sau un adverb la gradul comparativ, intensifică gradația) O cameră și mai mare.Loc. adj. (Cu valoare de superlativ) Și mai și = mai grozav, mai strașnic. 4. (în propoziții negative) Nici. Însă și de voi nu mă îndur ca să vă părăsesc. II. (Cu sens temporal) 1. Imediat, îndată, pe loc. Cum îl zări, îi și spuse. 2. Deja. Masa se și pune în grădină. B. Conj. I. (Marcă a coordonării copulative) 1. (Leagă două părți de același fel ale unei propoziții) Este voinic și tânăr. 2. (împreună cu prep. „cu” exprimă relația operației matematice a adunării) Plus. Doi și cu trei fac cinci. ♦ (Ajută la formarea prin adiție a numeralelor de la douăzeci și unu până la nouăzeci și nouă) Șaizeci și opt. ♦ (Ajută la formarea numeralelor care exprimă numere zecimale, legând partea zecimală de întreg) Trei și paisprezece. (Indică adăugarea unei cantități) Plus. Unu și jumătate. 3. (Leagă două substantive între care există o corespondență sau o echivalență) Binele și răul. 4. (Așezat înaintea fiecărui termen al unei enumerări, ajută la scoaterea lor în evidență) A adus și vin, și mâncare, și cărți. ♦ (în repetiții, ca procedeu stilistic) Ia cuvântul și vorbește și vorbește. 5. (Leagă două propoziții de același fel, indicând o completare, un adaos, o precizare nouă) Deschide ușa și intră. 6. (Accentuat, în corelație cu sine însuși) Atât..., cât...; nu numai..., ci și... Are în mână și pâinea, și cuțitul. 7. (în stilul epic și popular, mai ales în povestire, se așază la începutul frazei, indicând continuitatea desfășurării faptelor) Și a plecat fiul de împărat mai departe. ♦ (întrebuințat înaintea unei propoziții interogative sau exclamative, subliniază legătura cu cele povestite anterior) Și ce vrei să faci acum?Expr. Ei și? = ce-mi pasă? ce importanță are? ♦ (întrebuințat singur, în dialog, ca îndemn pentru continuarea unei povestiri) Se aude cineva bătând în ușă...Și?Mă duc să deschid. 8. (Precedat de adv. „ca” are funcție comparativă) a) La fel ca, întocmai ca. Se pricepe la pescuit ca și la multe altele; b) aproape, aproximativ. Treaba este ca și sfârșită. II. (Marchează coordonarea adversativă) Ci, iar, dar. Aude vorbindu-se și nu pricepe nimic. III. (Marcă a coordonării concluzive) Deci, prin urmare. E o glumă și nu o lua în serios.Lat. sic.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

Forme flexionare:

și - Pronume, Genitiv-Dativ, plural, feminin - pentru cuvantul sine

luntre - Substantiv feminin, Genitiv-Dativ, plural, nearticulat - pentru cuvantul luntre

luntre - Substantiv feminin, Nominativ-Acuzativ, plural, nearticulat - pentru cuvantul luntre

luntre - Substantiv feminin, Genitiv-Dativ, singular, nearticulat - pentru cuvantul luntre

luntre - Substantiv feminin, Nominativ-Acuzativ, singular, nearticulat - pentru cuvantul luntre

luntre - Substantiv feminin, Vocativ, singular - pentru cuvantul luntre

punte - Substantiv feminin, Nominativ-Acuzativ, singular, nearticulat - pentru cuvantul punte

si - Invariabil - pentru cuvantul si

și - Invariabil - pentru cuvantul și

și - Pronume, Genitiv-Dativ, singular, feminin - pentru cuvantul sine

și - Pronume, Genitiv-Dativ, plural, masculin - pentru cuvantul sine

și - Pronume, Genitiv-Dativ, singular, masculin - pentru cuvantul sine

punte - Substantiv neutru, Genitiv-Dativ, plural, nearticulat - pentru cuvantul punt

punte - Substantiv neutru, Nominativ-Acuzativ, plural, nearticulat - pentru cuvantul punt

punte - Substantiv feminin, Vocativ, singular - pentru cuvantul punte