Am găsit 26 de definiții pentru cuvantul/cuvintele lob:

LOB3(O)- elem. „lob anatomic”. (< fr. lob/o/-, cf. gr. lobos)
Sursa: Marele dicționar de neologisme



LOB2 s. n. lovitură, în sus, la crichet și tenis, executată cât mai înalt (peste jucătorul care se află într-o poziție mai avansată) și cât mai spre fundul terenului. (< engl., fr. lob)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

LOB1 s. m. 1. porțiune rotunjită și proeminentă a unui organ anatomic (creier, plămâni, ficat). ◊ partea inferioară a pavilionului urechii. 2. element de construcție în forma unui arc de cerc. 3. porțiune buclată a unui meandru. 4. fiecare dintre părțile în care este secționată o frunză, o petală sau sepală. (< fr. lobe)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

LOB1, lobi, s. m. 1. Diviziune anatomică și funcțională a unui organ intern, de obicei despărțită de rest prin cute adânci. ♦ Partea inferioară a urechii externe. 2. Diviziune, prelungire, excrescență a unei frunze, a unei petale sau a unei sepale, separată de rest prin crestături adânci. 3. (Arhit.) Element de construcție în formă de arc de cerc, care, combinat cu alte elemente asemănătoare, formează un arc compus. – Din fr. lobe.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

LOB2, loburi, s. n. Lovitură la jocul de tenis, care constă în trimiterea mingii pe deasupra capului adversarului atât de sus, încât acesta nu o mai poate ajunge cu racheta pentru a o trimite înapoi. – Din engl., fr. lob.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

LOB s.m. 1. Parte rotunjită și proeminentă a unui organ (creier, ficat etc.). ♦ Partea de jos a pavilionului urechii. ♦ Element de construcție în forma unui arc de cerc. 2. Porțiune de albie, luncă sau terasă cuprinsă în bucla unui meandru. 3. (Bot.) Fiecare dintre părțile în care este secționată o frunză, o petală sau o sepală. [Pl. -bi, (s.n.) -buri. / < fr. lobe, cf. gr. lobos].
Sursa: Dicționar de neologisme

LOB s.n. Lovitură la crichet și tenis, executată orientând planul rachetei în sus spre a imprima mingii o traiectorie ascendentă, înaltă. [Pl. -buri. / < engl., fr. lob].
Sursa: Dicționar de neologisme

*lob m. și n., pl. urĭ (vgr. lobós, păstare, partea de jos a urechiĭ, d. lépo, curăț, jupuĭesc). Anat. Parte rătunzită [!] și proeminentă a vre-unuĭ organ: lobiĭ creĭeruluĭ, plămînilor, ficatuluĭ, uneĭ frunze. Lobu urechiĭ, partea de jos de care se atîrnă cerceiĭ. Arh. Parte de cerc întrebuințată ca ornament la arcade ș. a.
Sursa: Dicționaru limbii românești

lob1 (parte a unui organ, element de construcție) s. m., pl. lobi
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

lob2 (lovitură la tenis) s. n., pl. lóburi
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

lob m. 1. Anat. diviziune rotunjită a unui organ: lobii creierilor; lobul urechii, capătul ei de jos; 2. Bot. tăieturi largi și rotunjite ale unor frunze.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

LOB1, lobi, s. m. 1. Diviziune anatomică și funcțională a unui organ intern, de obicei despărțită de rest prin cute adânci. ♦ Partea inferioară a urechii externe. 2. Diviziune, prelungire, excrescență a unei frunze, a unei petale sau a unei sepale, separată de rest prin crestături adânci. 3. (Arhit.) Element de construcție în formă de arc de cerc, care, combinat cu alte elemente asemănătoare, formează un arc compus. – Din fr. lobe.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

LOB2, loburi, s. n. Lovitură la jocul de tenis, care constă în trimiterea mingii pe deasupra capului adversarului atât de sus, încât acesta nu o poate ajunge cu racheta pentru a o trimite înapoi. – Din engl., fr. lob.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

LOB3(O)- elem. „lob anatomic”. (< fr. lob/o/-, cf. gr. lobos)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

LOB2 s. n. lovitură, în sus, la crichet și tenis, executată cât mai înalt (peste jucătorul care se află într-o poziție mai avansată) și cât mai spre fundul terenului. (< engl., fr. lob)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

LOB1 s. m. 1. porțiune rotunjită și proeminentă a unui organ anatomic (creier, plămâni, ficat). ◊ partea inferioară a pavilionului urechii. 2. element de construcție în forma unui arc de cerc. 3. porțiune buclată a unui meandru. 4. fiecare dintre părțile în care este secționată o frunză, o petală sau sepală. (< fr. lobe)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

LOB1, lobi, s. m. 1. Diviziune anatomică și funcțională a unui organ intern, de obicei despărțită de rest prin cute adânci. ♦ Partea inferioară a urechii externe. 2. Diviziune, prelungire, excrescență a unei frunze, a unei petale sau a unei sepale, separată de rest prin crestături adânci. 3. (Arhit.) Element de construcție în formă de arc de cerc, care, combinat cu alte elemente asemănătoare, formează un arc compus. – Din fr. lobe.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

LOB2, loburi, s. n. Lovitură la jocul de tenis, care constă în trimiterea mingii pe deasupra capului adversarului atât de sus, încât acesta nu o mai poate ajunge cu racheta pentru a o trimite înapoi. – Din engl., fr. lob.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

LOB s.m. 1. Parte rotunjită și proeminentă a unui organ (creier, ficat etc.). ♦ Partea de jos a pavilionului urechii. ♦ Element de construcție în forma unui arc de cerc. 2. Porțiune de albie, luncă sau terasă cuprinsă în bucla unui meandru. 3. (Bot.) Fiecare dintre părțile în care este secționată o frunză, o petală sau o sepală. [Pl. -bi, (s.n.) -buri. / < fr. lobe, cf. gr. lobos].
Sursa: Dicționar de neologisme

LOB s.n. Lovitură la crichet și tenis, executată orientând planul rachetei în sus spre a imprima mingii o traiectorie ascendentă, înaltă. [Pl. -buri. / < engl., fr. lob].
Sursa: Dicționar de neologisme

*lob m. și n., pl. urĭ (vgr. lobós, păstare, partea de jos a urechiĭ, d. lépo, curăț, jupuĭesc). Anat. Parte rătunzită [!] și proeminentă a vre-unuĭ organ: lobiĭ creĭeruluĭ, plămînilor, ficatuluĭ, uneĭ frunze. Lobu urechiĭ, partea de jos de care se atîrnă cerceiĭ. Arh. Parte de cerc întrebuințată ca ornament la arcade ș. a.
Sursa: Dicționaru limbii românești

lob1 (parte a unui organ, element de construcție) s. m., pl. lobi
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

lob2 (lovitură la tenis) s. n., pl. lóburi
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

lob m. 1. Anat. diviziune rotunjită a unui organ: lobii creierilor; lobul urechii, capătul ei de jos; 2. Bot. tăieturi largi și rotunjite ale unor frunze.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

LOB1, lobi, s. m. 1. Diviziune anatomică și funcțională a unui organ intern, de obicei despărțită de rest prin cute adânci. ♦ Partea inferioară a urechii externe. 2. Diviziune, prelungire, excrescență a unei frunze, a unei petale sau a unei sepale, separată de rest prin crestături adânci. 3. (Arhit.) Element de construcție în formă de arc de cerc, care, combinat cu alte elemente asemănătoare, formează un arc compus. – Din fr. lobe.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

LOB2, loburi, s. n. Lovitură la jocul de tenis, care constă în trimiterea mingii pe deasupra capului adversarului atât de sus, încât acesta nu o poate ajunge cu racheta pentru a o trimite înapoi. – Din engl., fr. lob.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)