Am găsit 7 definiții pentru cuvantul/cuvintele liric:

LÍRIC, -Ă I. adj. 1. (despre poezii) care exprimă direct sentimente și emoții în legătură cu realitatea. ♦ gen ~ = gen literar cuprinzând opere care redau realitatea prin evocarea sentimentelor și emoțiilor poetului. ♦ (fig.) sentimental, sensibil. 2. (despre poeți; și s.) care scrie poezii lirice (1). 3. referitor la muzica de operă. ♦ (despre voce) caracterizată prin sonoritate dulce, lipsită de încordare, prin mobilitate. II. s. f. 1. totalitatea operelor lirice ale unui poet, ale unui popor, ale unei epoci. 2. poezia lirică, genul liric. (< fr. lyrique, lat. lyricus)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

LÍRIC, -Ă, lirici, -ce, adj. 1. (Mai ales despre poezii) Care exprimă direct stări afective personale, sentimente intime. ♦ (Substantivat, f.) Poezia lirică (1), genul poetic liric. ♦ (Substantivat, f.) Totalitatea operelor lirice (1) ale unui poet, ale unui popor, ale unei epoci etc. 2. Care aparține poeziei (sau literaturii) lirice (1), care este caracteristic poeziei lirice, privitor la poezia lirică. ♦ (Despre scriitori; adesea substantivat) Care scrie poezii lirice (1) sau literatură lirică. ♦ Fig. Sentimental, emotiv, sensibil; plin de entuziasm, exaltat. 3. Care aparține muzicii de operă, referitor la muzica de operă. ♦ (Despre voce) Care se caracterizează prin sonoritate dulce, lipsită de încordare, prin mobilitate; (despre cântăreți) care are o astfel de voce. – Din fr. lyrique.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a


LÍRIC, -Ă adj. 1. Care exprimă direct sentimente și emoții în legătură cu realitatea. ◊ Gen liric = gen literar cuprinzând opere care redau realitatea prin evocarea sentimentelor și a emoțiilor poetului. ♦ (Fig.) Sentimental, sensibil. 2. (Despre poeți; adesea s.) Care compune poezii lirice. 3. Referitor la muzica de operă. ♦ (Despre voce) Care se caracterizează prin sonoritate dulce lipsită de încordare, prin mobilitate. [Cf. fr. lyrique, lat. lyricus, gr. lyrikos < lyra – liră].
Sursa: Dicționar de neologisme

*líric, -ă adj. (vgr. lyrikós, lat. lýricus). Relativ la liră (instrument muzical). Poezie lirică, la ceĭ vechĭ poezie destinată să fie cîntată cu acompaniament de liră (oda, ditirambu, coru tragic și comic), ĭar azĭ poezie care, fără să fie cîntată, a păstrat forma vechiĭ poeziĭ lirice, ca oda, ditirambu, imnu, cantata ș. a. Teatru liric, în care se joacă poeme dramatice acompaniate de muzică. Fig. Plin de entuziasm, de inspirațiune poetică. Subst. Poet care face ode, imnurĭ ș. a.: Pindar fu cel maĭ mare liric grecesc. S. f. Arta de a face poeziĭ lirice. Adv. În mod liric.
Sursa: Dicționaru limbii românești

LÍRIC, -Ă, lirici, -ce, adj. 1. (Mai ales despre poezii) Care exprimă direct stări afective personale, sentimente intime. 2. Care aparține poeziei (sau literaturii) lirice (1), care este caracteristic poeziei lirice, privitor la poezia lirică. ♦ (Despre scriitori; adesea substantivat) Care scrie poezii lirice (1) sau literatură lirică. ♦ Fig. Sentimental, emotiv, sensibil; plin de entuziasm, exaltat. 3. Care aparține muzicii de operă, referitor la muzica de operă. ♦ (Despre voce) Care se caracterizează prin sonoritate dulce, lipsită de încordare, prin mobilitate; (despre cântăreți) care are o astfel de voce. – Din fr. lyrique.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

líric adj. m., pl. lírici; f. lírică, pl. lírice
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

liric a. 1. se zice de versurile (ca ode, imnuri) cari se cântau odinioară pe liră; poezie lirică, ce poate fi cântată sau pusă în muzică; 2. fig. plin de entusiasm, de inspirațiune poetică.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a