Am găsit 10 definiții pentru cuvantul/cuvintele lichid:

LICHÍD, -Ă I. adj., s. n. (corp) care curge, având proprietatea de a lua forma vasului în care se află. II. adj. 1. (despre mijloace de plată) în numerar, de care se poate dispune oricând, imediat. 2. consoană ~ă (și s. f.) = denumire a consoanelor laterale și a celor vibrante. (< fr. liquide, lat. liquidus)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

LICHÍD, -Ă, lichizi, -de, adj., s. n. 1. Adj., s. n. (Corp, substanță) care se află într-o stare de agregare intermediară între starea gazoasă și starea solidă, care nu are o formă stabilă proprie, ci curge sub greutatea proprie și ia forma vasului în care se află. 2. Adj. (Despre bani) De care se poate dispune imediat; (despre creanțe, efecte etc.) care poate fi transformat în bani prin vânzare imediată. 3. Adj. (În sintagma) Consoană lichidă (și substantivat, f.) = nume dat consoanelor laterale și celor vibrante. – Din fr. liquide, lat. liquidus.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a


LICHÍD, -Ă adj., s.n. 1. (Substanță) care curge, având proprietatea de a lua forma vasului în care se află. 2. (La pl.m.) (Bani) în numerar, pe care îi ai la dispoziție oricând, imediat. 3. (Fon.) Consoană lichidă (și s.f.) = denumire a consoanelor laterale și a celor vibrante. [Cf. fr. liquide, lat. liquidus].
Sursa: Dicționar de neologisme

lichíd (lichídă), adj. – Fluent, curgător. Fr. liquide.Der. (din fr.) lichida, vb.; lichidator, s. m.; licheface, vb. (rar, a topi, a lichefia), după fr. liquefier.
Sursa: Dicționarul etimologic român

lichid, lichide s. n. băutură spirtoasă.
Sursa: Dicționar de argou al limbii române

*líchid, -ă adj. (lat. liquidus, „limpede lichid”, variantă din limpidus, limpede). Fiz. Se zice despre corpurile ale căror molecule se supun fiecare în parte acțiuniĭ greutățiĭ, cu alte cuvinte, acelea care curg saŭ tind să curgă, ca apa, mercuru ș. a. Jur. Liber de datoriĭ, neipotecat. Care se poate utiliza imediat: sume lichide. Gram. Se zice despre consonantele care se pot combina cu celelalte, numite mute, și care sînt: l, m, n, r. S. n., pl. e Substanță lichidă. S. f., pl. e. Consonantă lichidă.
Sursa: Dicționaru limbii românești

lichíd1 adj. m., pl. lichízi; f. lichídă, pl. lichíde
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

lichíd2 (substanță) s. n., pl. lichíde
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

lichid a. 1. care curg: mercuriul e un metal lichid; 2. Jur. se zice de bunuri neîncărcate de datorii și de bani liberi: sume lichide; 3. Gram. se aplică unor consoane (l, m, n, r) cari sunt curgătoare și se rostesc ușor. ║ n. substanță lichidă: lichidele și gazele.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

LICHÍD, -Ă, lichizi, -de, adj., s. n. 1. Adj., s. n. (Corp, substanță) care se află într-o stare de agregare intermediară între starea gazoasă și starea solidă, care nu are o formă stabilă proprie, ci curge sub greutatea proprie și ia forma vasului în care se află. 2. Adj. (Despre bani) De care se poate dispune oricând; (despre creanțe, efecte etc.) care poate fi transformat în bani prin vânzare imediată. 3. Adj. (în sintagma) Consoană lichidă (și substantivat, f.) = nume dat consoanelor laterale și celor vibrante. – Din fr. liquide, lat. liquidus.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)