LICÉNȚĂ s. f. 1. titlu la terminarea studiilor superioare, prin care se acordă dreptul de a exercita o profesiune; examen dat pentru obținerea acestui titlu; diploma obținută. 2. contract prin care posesorul unui brevet de invenție acordă unei persoane sau statului dreptul de a folosi sau valorifica invenția sa. 3. autorizație dată de stat unui particular pentru exercitarea unui anumit comerț, a unei anumite industrii sau pentru a importa și exporta mărfuri. 4. atitudine, purtare care întrece limitele bunei-cuviințe; lipsă de respect pentru formele obișnuite. 5. figură retorică prin care oratorul îndrăznește să arate preopinenților că e just ceea ce ei resping eronat. ♦ ~ poetică = abatere ușoară de la regulile de pronunțare și scriere corectă a cuvintelor, din necesități prozodice. (< fr. licence, lat. licentia)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
LICÉNȚĂ, licențe, s. f. 1. Titlu obținut la terminarea studiilor superioare, pe baza unui examen prin care se dobândește dreptul de a exercita profesiunea corespunzătoare studiilor făcute; examen dat pentru obținerea acestui titlu; p. ext. diplomă care conferă acest titlu. 2. Autorizație dată de stat unei persoane pentru exercitarea unui negoț special, pentru operații de import și de export etc. 3. Contract prin care posesorul unui brevet de invenție cedează cuiva dreptul de exploatare a invenției sale. 4. Atitudine, ținută care depășește limitele bunei-cuviințe; lipsă de respect pentru formele obișnuite. 5. (În sintagma) Licență poetică = abatere ușoară de la regulile gramaticale ale limbii, cerută de necesitatea rimei, ritmului sau din dorința de a realiza o notă stilistică particulară. – Din fr. licence, lat. licentia.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a
LICÉNȚĂ s.f. 1. (În trecut) Titlu obținut în urma unui examen special susținut la terminarea studiilor superioare, prin care se dobândea dreptul de a exercita profesiunea corespunzătoare studiilor; examen de licență; (p. ext.) diplomă care atestă acest titlu. 2. Purtare care întrece limitele bunei-cuviințe. 3. (Rar) Învoire, permisiune. ◊ Licență poetică = abatere ușoară de la regulile gramaticale de pronunțare și de scriere corectă a cuvintelor pentru a învinge o dificultate de versificație. 4. Contract de cedare a drepturilor de exploatare a unei invenții. ♦ (Ieșit din uz) Autorizație pentru exercitarea unui anumit comerț, a unei anumite industrii sau pentru a importa și exporta mărfuri, dată de stat unui particular. [< fr. licence, it. licenza, lat. licentia].
Sursa: Dicționar de neologisme
*licénță f., pl. e (lat. licentia, d. licére, a fi permis). Permisiune specială acordată de guvern p. exportu saŭ vînzarea unor mărfurĭ: licența băuturilor spirtoase. Purtare prea liberă, necuviință: a-țĭ lua licențe față de cineva. Abuz de libertate politică: licența distruge libertatea. Derogațiune tolerată în poezie, ca ale turnurilor umbre îld. umbrele turnurilor. Grad universitar maĭ mic de cît [!] doctoratu.
Sursa: Dicționaru limbii românești
licénță s. f., g.-d. art. licénței; pl. licénțeSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită licență f. 1. libertate de a face, dată prin permisiune; 2. permisiune specială, acordată de guvern, spre a exporta sau vinde unele mărfuri: licența băuturilor spirtoase, a tutunurilor; 3. libertate excesivă: libertatea nu trebue să degenereze în licență; 4. grad universitar între bacalaureat și doctorat: licență în litere, știință, drept, teologie; 5. ușoară incorecțiune în poezie: licență poetică.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
LICÉNȚĂ, licențe, s. f. 1. Titlu obținut la trecerea examenului de absolvire a învățământului superior; examen dat pentru obținerea acestui titlu; p. ext. diplomă care conferă acest titlu. 2. Autorizație eliberată de administrație prin care se permite practicarea unei anumite activități. 3. Contract de transmitere a drepturilor aferente unui brevet de invenție prin care titularul unei mărci autorizează o terță persoană să o folosească. 4. Atitudine, ținută care depășește limitele bunei-cuviințe; lipsă de respect pentru formele obișnuite. 5. (În sintagma) Licență poetică = abatere ușoară de la regulile gramaticale ale limbii, cerută de necesitatea rimei, ritmului sau din dorința de a realiza o notă stilistică particulară. – Din fr. licence, lat. licenția.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)