LEȘ2 s. m. v. leah.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a LEȘ1, leșuri, s. n. Cadavru, hoit, stârv. – Din tc. leș.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a
leș (-șuri), s. n. – Cadavru, rămășiță pămîntească. – Mr. leșe, leșă. Tc. leș (Miklosich, Türk. Elem., II, 119; Berneker 703; Lokotsch 1306; Tiktin; Philippide, II, 719), cf. ngr. λέσι, alb. lješ, bg. leš. Miklosich, Slaw. Elem., 10, crede că ar fi un cuvînt indigen; Philippide, Principii, 148, pornea în mod echivoc de la lat. lixium.Sursa: Dicționarul etimologic român 2) leș și aléș n., pl. urĭ (ung. les, pîndă. V. leșuĭesc 1). Vechĭ. Pîndă: a se pune în leș orĭ aleș (a leș). Azĭ. Trans. Aleș, leșnic, crîsnic (de prins pește) și leș, locu rămas gol după ce s´a tăĭat pădurea (pin [!] aluz. la locu gol pe care ți-l facĭ în prejur [!] cînd te puĭ la pîndă în tufiș). V. ambuscadă.
Sursa: Dicționaru limbii românești
1) leș n., pl. urĭ (turc. leš, d. pers. laše, laš; ngr. lési, bg. sîrb. leš). Rar. Hoĭt, cadavru.
Sursa: Dicționaru limbii românești
leș, -i, (leah), s.m. – Polonez: „La lumina stelelor / Trece-om munții leșilor” (Bârlea 1924: 87). – Din leah „polonez” (< ucr. ljach).
Sursa: Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș
leș s. n., pl. léșuriSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită
leș n. cadavru: leșurile plutesc pe rîuri BĂLC. [Turc. LEȘ].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
LEȘ1, leșuri, s. n. Cadavru, hoit, stârv. – Din tc. leș.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) LEȘ2 s. m. v. leah.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) LEȘ2 s. m. v. leah.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a LEȘ1, leșuri, s. n. Cadavru, hoit, stârv. – Din tc. leș.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a leș (-șuri), s. n. – Cadavru, rămășiță pămîntească. – Mr. leșe, leșă. Tc. leș (Miklosich, Türk. Elem., II, 119; Berneker 703; Lokotsch 1306; Tiktin; Philippide, II, 719), cf. ngr. λέσι, alb. lješ, bg. leš. Miklosich, Slaw. Elem., 10, crede că ar fi un cuvînt indigen; Philippide, Principii, 148, pornea în mod echivoc de la lat. lixium.Sursa: Dicționarul etimologic român 2) leș și aléș n., pl. urĭ (ung. les, pîndă. V. leșuĭesc 1). Vechĭ. Pîndă: a se pune în leș orĭ aleș (a leș). Azĭ. Trans. Aleș, leșnic, crîsnic (de prins pește) și leș, locu rămas gol după ce s´a tăĭat pădurea (pin [!] aluz. la locu gol pe care ți-l facĭ în prejur [!] cînd te puĭ la pîndă în tufiș). V. ambuscadă.
Sursa: Dicționaru limbii românești
1) leș n., pl. urĭ (turc. leš, d. pers. laše, laš; ngr. lési, bg. sîrb. leš). Rar. Hoĭt, cadavru.
Sursa: Dicționaru limbii românești
leș, -i, (leah), s.m. – Polonez: „La lumina stelelor / Trece-om munții leșilor” (Bârlea 1924: 87). – Din leah „polonez” (< ucr. ljach).
Sursa: Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș
leș s. n., pl. léșuriSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită leș n. cadavru: leșurile plutesc pe rîuri BĂLC. [Turc. LEȘ].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
LEȘ1, leșuri, s. n. Cadavru, hoit, stârv. – Din tc. leș.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) LEȘ2 s. m. v. leah.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)