LEÚRDĂ, leurde, s. f. Plantă erbacee bulboasă comestibilă din familia liliaceelor, cu flori albe ca zăpada, cu miros și gust de usturoi (Allium ursinum). [Pr.: le-ur-. – Var.: leórdă s. f.] – Cf. bg. levurda.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a léurdă s. f. – Varietate de usturoi sălbatic (Allium ursinum). Origine necunoscută. S-a încercat explicarea acestui cuvînt prin intermediul alb. hudërë „usturoi” (Cihac, II, 718; Philippide, II, 719; Rosetti, II, 118); dar această ipoteză pare insuficientă. După Diculescu, Elementele, 434, dintr-un gr. *λεβυρήδης cu suf. -ida; după Scriban, în legătură cu lat. luridus. Der. par să arate că sensul primar nu este cel de „usturoi”, ci cel de „pădure mlăștinoasă”, cum sînt cele în care crește în mod spontan această plantă; din această cauză e posibil să ne gîndim la o origine expresivă: leurdă ar putea fi o var. a lui leopă, leoarbă, leoarcă, cu sensul de „loc unde bolborosește”. – Der. leurdeasă, s. f. (pădure); leurdar, s. m. (tîlhar). – Din rom. provine rut. levurda.Sursa: Dicționarul etimologic român
léurdă f., pl. e (cp. cu lat. lúridus, -da, livid. Cp. și cu cald și urdă). O plantă liliacee cu florĭ albe ca zăpada și cu miros de usturoĭ și care crește pin [!] pădurile umede și umbroase (allium ursinum). Prov. Pe unde a mîncat lupu leurdă, și după zece anĭ miroase, aluziune la amintirile amorurilor trecute. – E și un sat lîngă Btș., numit Lévirda la Nec. și e și un nume de fam. Lévîrdă (rut. lévurda vine d. rom.).
Sursa: Dicționaru limbii românești
LEÚRDĂ (cuv. autohton) s. f. Plantă erbacee perenă din familia liliaceelor, înaltă de 10-50 cm, având frunze ovat-lanceolate cu două nervuri paralele, flori albe grupate într-o inflorescență umbeliformă și fruct-capsulă, cu o singură sămânță în fiecare lojă (Allium ursinum); toată planta are miros de usturoi. Este răspândită în Europa. Se folosește ca atare în alimentație și în medicina umană și veterinară.Sursa: Dicționar enciclopedic !leúrdă (le-ur-) s. f., g.-d. art. leúrdei; pl. leúrdeSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită leurdă f. plantă cu florile albe ca zăpada și cu mirosul tare de usturoiu (Allium ursinum). [Origină necunoscută].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
LEÚRDĂ, leurde, s. f. Plantă erbacee bulboasă comestibilă din familia liliaceelor, cu flori albe, cu miros și gust de usturoi (Allium ursinum). [Pr.: le-ur-. – Var.: leórdă s. f.] – Cf. bg. levurda.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)