Am găsit 6 definiții pentru cuvantul/cuvintele lene:

LÉNE s. f. Faptul de a se complăcea în inactivitate; înclinația celui căruia nu-i place, care nu dorește, nu vrea să muncească, căruia îi place să stea fără să muncească; trândăvie; lâncezeală. – Din sl. lĕnĩ.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a


léne s. f.1. Indolență, delăsare. – 2. Insectă (Pompilus viaticus). – Mr. leane, megl. leani. Sl. lĕnĭ (Miklosich, Slaw. Elem., 29; Miklosich, Lexicon, 349; Cihac, II, 169; Conev 100); cf. bg., rus. lĕnĭ.Der. alene, adv. (cu trîndăvie, cu calm), cu -a caracteristic formațiilor adv.; leneș, adj. (trîndav; inert, somnoros; animal, Bradypus); lenos, adj. (trîndav, lent, calm); leniv, adj. (trîndav), din sl. lĕnivŭ; leni, vb. (a trîndăvi; a lăsa pe seama altuia), din sl. lĕniti sę, s. f. bg. lĕnjă se; lenie, s. f. (înv., trîndăvie); leneală, s. f. (Mold., lene); lenevi, vb. (a trîndăvi), din leniv; lenevie, s. f. (lene); lenevos, adj. (trîndav); lenevitor, adj. (Trans., leneș).
Sursa: Dicționarul etimologic român

léne f. (vsl. bg. rus. lĕnĭ. V. alene). Starea sufletuluĭ și trupuluĭ cînd nu-țĭ place să lucrezĭ: cînd mănîncĭ mult și e cald, țĭ-e lene. V. trîndăvie.
Sursa: Dicționaru limbii românești

léne s. f., g.-d. art. lénei
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

lene f. 1. dispozițiune obișnuită de a nu lucra; 2. iubire exagerată de odihnă, de neocupațiune [Slav. LĬENĬ].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

LÉNE s. f. Faptul de a se complace în inactivitate; înclinația celui căruia nu-i place, care nu dorește, nu vrea să muncească, căruia, îi place să stea fără să muncească; trândăvie; lâncezeală. – Din sl. lĕnĩ.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

Forme flexionare:

lene - Substantiv feminin, Genitiv-Dativ, singular, nearticulat - pentru cuvantul leană