LEGÁT2, legate, s. n. Dispoziție testamentară prin care se lasă cuiva o moștenire, un bun etc. ♦ (Concr.) Bun lăsat cuiva prin dispoziție testamentară. – Din lat. legatum.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a LEGÁT3, legați, s. m. 1. Trimis al senatului, al împăratului etc. într-o provincie a Imperiului roman. 2. Reprezentant diplomatic al unui papă. – Din fr. légat, lat. legatus.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a
LEGÁT2 s. n. (jur.) dispoziție testamentară prin care se lasă un bun, o obligație etc. cuiva. ◊ bunul însuși. (< lat. legatum)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
LEGÁT1 s. m. 1. (la romani) împuternicit al senatului sau al împăratului într-o provincie. ◊ comandant de legiune. 2. cardinal reprezentant al papei, care îndeplinește funcții asemănătoare celor încredințate ambasadorilor. (< fr. légat, lat. legatus)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
LEGÁT1 s. n. Faptul de a (se) lega1. 1. Strângere cu ajutorul unei legături a unor lucruri pentru a le împiedica să se desfacă. 2. Broșare, cartonare a unei cărți. 3. Rodire. – V. lega1.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a LEGÁT4, -Ă, legați, -te, adj., adv. 1. Adj. (Despre oameni) Zdravăn, vânjos, voinic. 2. Adj. (Despre sosuri, dulcețuri etc.) Îngroșat, devenit consistent. 3. Adv. În mod coerent, cu înțeles logic. – V. lega1.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a LEGÁT s.m. 1. (La romani) Trimis special al Romei; ambasador, înalt demnitar, general. 2. Cardinal care reprezintă pe papă pe lângă un suveran, pe lângă un consiliu. [Cf. fr. légat, it. legato, lat. legatus].
Sursa: Dicționar de neologisme
LEGÁT s.n. (Jur.) Dispoziție testamentară prin care se lasă un bun, o obligație etc. cuiva; bun lăsat printr-o asemenea dispoziție. [< lat. legatum].
Sursa: Dicționar de neologisme
legat, -ă, legați, -te adj. 1. arestat. 2. (pop. – d. bărbați) impotent din cauza unor farmece.Sursa: Dicționar de argou al limbii române 2) *legát m. (lat. legatus, d. legare, a însărcina cu o funcțiune, a lăsa pin [!] testament, d. lex, legis, lege. V. deleg, legațiune). La Romanĭ, comisar al senatuluĭ. Delegat al unuĭ proconsul (ajutor al unuĭ generalisim) saŭ al împăratuluĭ în provincĭe. Azĭ, cardinal însărcinat de papa cu o misiune specială. S. n., pl. e și urĭ (lat. legatum). Lucru (dar) lăsat pin testament (pe la 1800 legáton, după ngr.).
Sursa: Dicționaru limbii românești
1) legát, -ă adj. (d. leg). Strîns cu funia: snop legat. Barb. Scorțit: carte legată. Fig. Vînjos, robust: om bine legat. Zi legată, zi de sărbătoare, când nu e voĭe să lucrezi. Acțiunea de a lega. Legămînt, îndatorire (Pan).
Sursa: Dicționaru limbii românești
legát1 (persoană) s. m., pl. legáțiSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită legát2 (acțiune) s. n.Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită legát3 (dispoziție testamentară) s. n., pl. legáteSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită
legat a. 1. înnodat: legat de ochi; 2. obligatoriu, vorbind de sărbătorile prescrise de biserică. ║ n. 1. rezultatul legării: legatul viței; 2. fig. îndatorire: astfel ne e legatul PANN.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
legat m. cardinal însărcinat de papa cu o misiune specială.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
legat n. dar făcut prin testament.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
LEGÁT1 s. n. Faptul de a (se) lega1. 1. Strângere cu ajutorul unei legături a unor lucruri pentru a le împiedica să se desfacă. 2. Broșare, cartonare a unei cărți.Rodire. – V. lega1.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) LEGÁT2, legate, s. n. Dispoziție testamentară prin care se lasă cuiva o moștenire, un bun etc. ♦ (Concr.) Bun lăsat cuiva prin dispoziție testamentară. – Din lat. legatum.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) LEGÁT3, legați, s. m. 1. Trimis al senatului, al împăratului etc. într-o provincie a Imperiului Roman. ♦ Comandant al unei legiuni. 2. Reprezentant diplomatic al Sfântului Scaun. – Din fr. legat, lat. legatus.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) LEGÁT4, -Ă, legați, -te, adj., adv. 1. Adj. (Despre oameni) Zdravăn, vânjos, voinic. 2. Adj. (Despre sosuri, dulcețuri etc.) îngroșat, devenit consistent. 3. Adj. Imobilizat printr-o legătură. ♦ Fig. Obligat, constrâns. 4. Adv. În mod coerent, cu înțeles logic. – V. lega1.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)
Forme flexionare:
legat - Verb, Participiu pasiv - pentru cuvantul lega