Am găsit 16 definiții pentru cuvantul/cuvintele lectică:

LECTÍCĂ s. f. pat, scaun portativ acoperit, purtat de cal sau de oameni (sclavi) și folosit în antichitatea romană, în evul mediu și în unele țări coloniale, ca mijloc de locomoție; litieră. (< lat. lectica)
Sursa: Marele dicționar de neologisme



LECTÍCĂ, lectici, s. f. Un fel de pat sau de scaun, purtat de cai sau de oameni, întrebuințat ca mijloc de locomoție în antichitatea romană, în evul mediu și (astăzi) în unele țări orientale; litieră. [Acc. și: léctică] – Lat. lectica.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

LECTÍCĂ s.f. Pat sau scaun portativ acoperit, purtat de cai sau de oameni (sclavi) și folosit în antichitate, în evul mediu și astăzi în unele țări coloniale ca mijloc de locomoție pentru cei bogați; litieră. [Acc. și léctică, pl. -ci, -ce. / < lat. lectica].
Sursa: Dicționar de neologisme

léctică (léctice), s. f. – Litieră. – Var. (înv.) leftică, leptică. Lat. lectica (sec. XVII). Candrea, Elemente, 404, presupune, nu știm cu cîtă dreptate, că mag. laptika „car cu două roți” provine rom.
Sursa: Dicționarul etimologic român

*lectícă f., pl. ĭ (lat. lectica, d. lectus, pat). Litieră, pat portativ dus de oamenĭ și de care ceĭ vechĭ se foloseaŭ cum ne folosim noĭ astăzĭ de trăsurĭ și care se întrebuințează și azĭ în extremu orĭent, Madagascar și aĭurea. În Francia se numeaŭ litiere, eraŭ duse și de caĭ (dar tot suspendate) și s´aŭ întrebuințat pînă pin [!] sec. XVI. – În Let. 2, 86, leftică (ca doftor-doctor). La Cant. lectícă. V. palanchin.
Sursa: Dicționaru limbii românești

!lectícă/léctică s. f., g.-d. art. lectícii/lécticii; pl. lectíci/léctici
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

lectică f. pat portativ de preumblat (la Romani): în lectică lăsată pe perne de mătasă AL.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

LECTÍCĂ, lectici, s. f. Pat sau scaun, purtat de cai sau de oameni, folosit ca mijloc de locomoție în Antichitatea romană, în Evul Mediu și (astăzi) în unele țări orientale; litieră. [Acc. și: léctică] – Lat. lectica.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

LECTÍCĂ s. f. pat, scaun portativ acoperit, purtat de cal sau de oameni (sclavi) și folosit în antichitatea romană, în evul mediu și în unele țări coloniale, ca mijloc de locomoție; litieră. (< lat. lectica)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

LECTÍCĂ, lectici, s. f. Un fel de pat sau de scaun, purtat de cai sau de oameni, întrebuințat ca mijloc de locomoție în antichitatea romană, în evul mediu și (astăzi) în unele țări orientale; litieră. [Acc. și: léctică] – Lat. lectica.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

LECTÍCĂ s.f. Pat sau scaun portativ acoperit, purtat de cai sau de oameni (sclavi) și folosit în antichitate, în evul mediu și astăzi în unele țări coloniale ca mijloc de locomoție pentru cei bogați; litieră. [Acc. și léctică, pl. -ci, -ce. / < lat. lectica].
Sursa: Dicționar de neologisme

léctică (léctice), s. f. – Litieră. – Var. (înv.) leftică, leptică. Lat. lectica (sec. XVII). Candrea, Elemente, 404, presupune, nu știm cu cîtă dreptate, că mag. laptika „car cu două roți” provine rom.
Sursa: Dicționarul etimologic român

*lectícă f., pl. ĭ (lat. lectica, d. lectus, pat). Litieră, pat portativ dus de oamenĭ și de care ceĭ vechĭ se foloseaŭ cum ne folosim noĭ astăzĭ de trăsurĭ și care se întrebuințează și azĭ în extremu orĭent, Madagascar și aĭurea. În Francia se numeaŭ litiere, eraŭ duse și de caĭ (dar tot suspendate) și s´aŭ întrebuințat pînă pin [!] sec. XVI. – În Let. 2, 86, leftică (ca doftor-doctor). La Cant. lectícă. V. palanchin.
Sursa: Dicționaru limbii românești

!lectícă/léctică s. f., g.-d. art. lectícii/lécticii; pl. lectíci/léctici
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

lectică f. pat portativ de preumblat (la Romani): în lectică lăsată pe perne de mătasă AL.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

LECTÍCĂ, lectici, s. f. Pat sau scaun, purtat de cai sau de oameni, folosit ca mijloc de locomoție în Antichitatea romană, în Evul Mediu și (astăzi) în unele țări orientale; litieră. [Acc. și: léctică] – Lat. lectica.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)