LANȚÚG, lanțuguri, s. n. (Pop.) Lanț (1); lănțișor. [Var.: lănțúc, lănțúg s. n.] – Din ucr. lancuh.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a lanțúg, -úh, -ujél, V. lănțug.
Sursa: Dicționaru limbii românești
lanțug n. 1. lanț mare: poarta cu lanțuguri o lega POP.; 2. lănțișor; lănțuge de aur. [Rus. dial. LANȚUGŬ].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
LANȚ'ÚG s. n. v. lănțug.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) LĂNȚÚG s. n. v. lanțug.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a lănțúg n., pl. urĭ și e (rus. dial. lancúg, pol. rut. lancuh, d. germ. *lannzug, șiru lanțuluĭ. Bern. V. lanț). Lanț de legat un cîne [!], o poartă. – În jud. Olt lắnțuș, în Bz. lănțic. Vechĭ lanțug, pl. je; lanțuh, pl. șe; dim. lanțujel, pl. e.
Sursa: Dicționaru limbii românești
lănțúg s. n., pl. lănțúguriSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită
LĂNȚÚG, lănțuguri, s. n. (Pop.) Lanț (1); lănțișor. [Var.: lănțúc, lanțúg s. n.] – Din ucr. lancuh.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)