lambá s.f. (reg.) rindea de făcut scobituri.
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme
lambá f. (turc. lambá, cornișă dințată la marginea tavanuluĭ). Scobitură făcută la muchea uneĭ scîndurĭ ca să se îmbuce cu alta. V. lămbuĭesc.
Sursa: Dicționaru limbii românești
!lambá (rindea, parte a unei piese) s. f., art. lambáua, g.-d. art. lambálei; pl. lambále, art. lambáleleSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită LÁMBĂ, lambe, s. f. 1. Lanț care leagă crucea proțapului unui car cu capetele osiei; vătrai. 2. Parte proeminentă a unei piese de lemn sau de metal care se îmbucă în scobitura corespunzătoare a altei piese pentru a asigura o îmbinare perfectă; feder. 3. Vergea lată de lemn care se introduce (cu fiecare jumătate din lățimea ei) în ulucele a două scânduri pentru a le îmbina. – Din tc. lâmba.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a lámbă f., pl. e și lămbĭ. Funia, lanțu saŭ drugu care unește crucea cu capătu osiiĭ din ainte [!] și din apoĭ [!] la car. – În vest (în)-tinzătoare. V. postoroncă.
Sursa: Dicționaru limbii românești
lámbă (lanț, vergea) s. f., g.-d. art. lámbei; pl. lámbeSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită lambă f. legătură (din teiu răsucit, din frânghie sau de fier) ce împreună capătul osiei cu crucea carului. [Origină necunoscută].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
LÁMBĂ, lambe, s. f. 1. Lanț care leagă crucea proțapului unui car cu capetele osiei; vătrai. 2. Parte proeminentă a unei piese de lemn sau de metal care se îmbucă în scobitura corespunzătoare a altei piese pentru a asigura o îmbinare perfectă; feder. 3. Vergea lată de lemn care se introduce (cu fiecare jumătate din lățimea ei) în ulucele a două scânduri pentru a le îmbina. – Din tc. lâmba.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)