JOIMĂRÍȚĂ, joimărițe, s. f. Ființă imaginară cu înfățișare de femeie respingătoare, despre care se credea în popor că pedepsește, în noaptea care precedă Joia Mare, pe fetele și femeile tinere leneșe la tors sau la dărăcit. ◊ Fig. (Pop.) Femeie foarte urâtă. – Joi + mare + suf. -iță.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a joimăríță1 s.f. (pop.) 1. ființă mitologică având înfățișarea unei femei urăte și spurcate, cu cap mare și cu părul despletit, cu dinții mari și rânjiți; muma-pădurii, sperietoare, ciuhă. 2. obicei țărănesc legat de ziua de joi (flăcăii controlează fetele dacă au tors lâna și inul până joi; dacă nu, ei percep o taxă în ouă, pentru a nu da foc lânii și inului netors). 3. buhă, bufniță. 4. (fig.) fată bătrână.
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme
joimăríță2, joimăríțe, s.f. (înv.) soția joimirului.
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme
joĭmăríță f., pl. e (var. din șoĭmăriță contaminat cu Joĭa mare. Cp. și cu vgerm. mara, demon, care e în fr. cauchemar, vis groaznic). Munt. Mold. O femeĭe îngrozitoare care, după credința poporuluĭ, pedepsește fetele leneșe („care nu termină lucru de mînă pînă în Joĭa mare”). – Și șoĭmáne și șoĭmăríțe (Gor. 88), niște zîne care te lovesc de emiplexie și alte boale. – Și joĭmărică (und ?). V. brezaĭa și baba-turca.
Sursa: Dicționaru limbii românești
joimăríță (joi-) s. f., g.-d. art. joimăríței; pl. joimăríțeSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită joimăriță f. 1. sărbătoare de Joi-mari; 2. iazmă ce poporul crede că umblă în ajunul zilei de Joi-mari ca să pedepsească pe fetele leneșe la tors; 3. bufniță de noapte (din cauza aspectului ei fioros); 4. fig. fată bătrână.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
JOIMĂRÍȚĂ, joimărițe, s. f. Ființă imaginară cu înfățișare de femeie respingătoare, despre care se credea în popor că pedepsește, în noaptea care precedă Joia Mare, pe fetele și femeile tinere leneșe la tors sau la dărăcit. ♦ Fig (Pop.) Femeie foarte urâtă. – Joi + mare + suf. -iță.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)