IZOMERÍE s. f. Proprietate a unor substanțe cu aceeași compoziție chimică de a avea însușiri diferite, datorită modului diferit de așezare a atomilor în moleculă. – Din fr. isomérie.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a IZOMERÍE s. f. 1. proprietate a unor substanțe cu aceeași formulă moleculară de a avea însușiri fizice și chimice deosebite, datorită modului diferit de dispunere a atomilor în moleculă. 2. însușire a nucleelor atomice ale aceluiași element chimic de a avea stări de energie și, deci, proprietăți radioactive diferite. 3. (bot.) egalitate a segmentelor analoage ale organelor aceleiași specii. 4. influență egală a factorilor ereditari. (< fr. isomérie)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
IZOMERÍE s.f. Însușire a unor substanțe de a avea proprietăți fizice și chimice deosebite, deși au moleculele alcătuite dintr-un număr identic de atomi. ♦ Însușire a nucleelor atomice ale aceluiași element chimic de a avea stări de energie și, deci, proprietăți radioactive diferite. [Gen. -iei, var. isomerie s.f. / < fr. isomérie].
Sursa: Dicționar de neologisme
izomeríe s. f., art. izomería, g.-d. izomeríi, art. izomeríeiSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită IZOMERÍE s. f. Proprietate a unor substanțe cu aceeași compoziție chimică de a avea însușiri diferite, datorită modului diferit de așezare a atomilor în moleculă. – Din fr. isomérie.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)