IUȚEÁLĂ, iuțeli, s. f. 1. Caracterul a ceea ce este iute, grabă cu care se mișcă cineva sau ceva; viteză (mare); repeziciune. ◊ Loc. adv. Cu iuțeala fulgerului = extrem de repede, fulgerător. 2. Gust înțepător, pișcător, picant. 3. Mânie; violență. – Iuți + suf. -eală.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a ĭuțeálă f., pl. elĭ. Calitatea de a fi ĭute, rapiditate: ĭuțeala unuĭ tren. Calitatea de a fi ardeĭat: ĭuțeala muștaruluĭ. – Vechĭ și ĭuțime.
Sursa: Dicționaru limbii românești
iuțeálă s. f., g.-d. art. iuțélii; pl. iuțéliSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită iuțeală f. 1. mare repeziciune; 2. fig. vehemență.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
IUȚEÁLĂ, iuțeli, s. f. 1. Caracterul a ceea ce este iute, grabă cu care se mișcă cineva sau ceva; viteză (mare); repeziciune. ◊ Loc. adv. Cu iuțeala fulgerului = extrem de repede, fulgerător. 2. Gust înțepător, usturător, picant. 3. Mânie; violență. – Iuți + suf. -eală.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)