IUDA [iüdə] (supranumit ha-Nasi „Prințul”) (sfârșitul sec. 2-începutul sec. 3), erudit evreu. Șef al sinedriului din Galileea, în timpul stăpânirii romane. S-a folosit de relațiile sale cu împăratul Marc Aureliu pentru a îmbunătăți soarta evreilor. Principalul autor al culegerii de legi „Mișna”.Sursa: Dicționar enciclopedic IUDA [iüdə], ha-Levi (pe numele adevărat Yehuda ben Shemuel ha-Levi) (1075/1085-c. 1140), poet și filozof evreu din Spania. Clasic al literaturii ebraice. Autor de poeme religioase, imnuri, ode („Sionide” – cântate și astăzi în sinagogă). Lucrarea filozofică „Khazar”.
Sursa: Dicționar enciclopedic
ĭúda m., gen. al luĭ. Ziŭa apostoluluĭ Ĭuda fratele Domnuluĭ (la 19 Ĭuniŭ), o sărbătoare băbească căreĭa i se atribue [!] aducerea furtuniĭ și grindiniĭ.
Sursa: Dicționaru limbii românești
IUDA (ISCARIOTEANUL, ISCARIOTUL) (în „Noul Testament”), unul dintre cei doisprezece apostoli ai lui Iisus Hristos. L-a vândut pe Iisus sinedriului iudaic pentru 30 de arginți. Căindu-se, după condamnarea la moarte a lui Iisus, I. a restituit banii și s-a spânzurat. Simbol al trădării.
Sursa: Dicționar enciclopedic
Iúda (personaj biblic) s. propriu m., g.-d. lui IúdaSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită Iuda m. 1. poreclă ce țăranul dă ovreiului; 2. cămătar. [Aluziune la Iuda vânzătorul].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
Iuda m. 1. al patrulea fiu al lui Iacob, capul unuia din cele 12 triburi ale lui Izrael; 2. (Regatul lui), unul din cele două State formate după moartea lui Solomon prin schisma celor zece triburi: el coprindea triburile lui Iuda și Beniamin, cu cap. Ierusalim, și dură dela 962-587 a. Cr.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
Iuda (Iscarioteanul) m. 1. unul din cei 12 apostoli; trădă pe Isus și se spânzură de disperare; 2. fig. tipul trădătorului.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
IUDA [iüdə] (supranumit ha-Nasi „Prințul”) (sfârșitul sec. 2-începutul sec. 3), erudit evreu. Șef al sinedriului din Galileea, în timpul stăpânirii romane. S-a folosit de relațiile sale cu împăratul Marc Aureliu pentru a îmbunătăți soarta evreilor. Principalul autor al culegerii de legi „Mișna”.Sursa: Dicționar enciclopedic IUDA [iüdə], ha-Levi (pe numele adevărat Yehuda ben Shemuel ha-Levi) (1075/1085-c. 1140), poet și filozof evreu din Spania. Clasic al literaturii ebraice. Autor de poeme religioase, imnuri, ode („Sionide” – cântate și astăzi în sinagogă). Lucrarea filozofică „Khazar”.
Sursa: Dicționar enciclopedic
ĭúda m., gen. al luĭ. Ziŭa apostoluluĭ Ĭuda fratele Domnuluĭ (la 19 Ĭuniŭ), o sărbătoare băbească căreĭa i se atribue [!] aducerea furtuniĭ și grindiniĭ.
Sursa: Dicționaru limbii românești
IUDA (ISCARIOTEANUL, ISCARIOTUL) (în „Noul Testament”), unul dintre cei doisprezece apostoli ai lui Iisus Hristos. L-a vândut pe Iisus sinedriului iudaic pentru 30 de arginți. Căindu-se, după condamnarea la moarte a lui Iisus, I. a restituit banii și s-a spânzurat. Simbol al trădării.
Sursa: Dicționar enciclopedic
Iúda (personaj biblic) s. propriu m., g.-d. lui IúdaSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită Iuda m. 1. poreclă ce țăranul dă ovreiului; 2. cămătar. [Aluziune la Iuda vânzătorul].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
Iuda m. 1. al patrulea fiu al lui Iacob, capul unuia din cele 12 triburi ale lui Izrael; 2. (Regatul lui), unul din cele două State formate după moartea lui Solomon prin schisma celor zece triburi: el coprindea triburile lui Iuda și Beniamin, cu cap. Ierusalim, și dură dela 962-587 a. Cr.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
Iuda (Iscarioteanul) m. 1. unul din cei 12 apostoli; trădă pe Isus și se spânzură de disperare; 2. fig. tipul trădătorului.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
IUDA [iüdə] (supranumit ha-Nasi „Prințul”) (sfârșitul sec. 2-începutul sec. 3), erudit evreu. Șef al sinedriului din Galileea, în timpul stăpânirii romane. S-a folosit de relațiile sale cu împăratul Marc Aureliu pentru a îmbunătăți soarta evreilor. Principalul autor al culegerii de legi „Mișna”.Sursa: Dicționar enciclopedic IUDA [iüdə], ha-Levi (pe numele adevărat Yehuda ben Shemuel ha-Levi) (1075/1085-c. 1140), poet și filozof evreu din Spania. Clasic al literaturii ebraice. Autor de poeme religioase, imnuri, ode („Sionide” – cântate și astăzi în sinagogă). Lucrarea filozofică „Khazar”.
Sursa: Dicționar enciclopedic
ĭúda m., gen. al luĭ. Ziŭa apostoluluĭ Ĭuda fratele Domnuluĭ (la 19 Ĭuniŭ), o sărbătoare băbească căreĭa i se atribue [!] aducerea furtuniĭ și grindiniĭ.
Sursa: Dicționaru limbii românești
IUDA (ISCARIOTEANUL, ISCARIOTUL) (în „Noul Testament”), unul dintre cei doisprezece apostoli ai lui Iisus Hristos. L-a vândut pe Iisus sinedriului iudaic pentru 30 de arginți. Căindu-se, după condamnarea la moarte a lui Iisus, I. a restituit banii și s-a spânzurat. Simbol al trădării.
Sursa: Dicționar enciclopedic
Iúda (personaj biblic) s. propriu m., g.-d. lui IúdaSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită
Iuda m. 1. poreclă ce țăranul dă ovreiului; 2. cămătar. [Aluziune la Iuda vânzătorul].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
Iuda m. 1. al patrulea fiu al lui Iacob, capul unuia din cele 12 triburi ale lui Izrael; 2. (Regatul lui), unul din cele două State formate după moartea lui Solomon prin schisma celor zece triburi: el coprindea triburile lui Iuda și Beniamin, cu cap. Ierusalim, și dură dela 962-587 a. Cr.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
Iuda (Iscarioteanul) m. 1. unul din cei 12 apostoli; trădă pe Isus și se spânzură de disperare; 2. fig. tipul trădătorului.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
IÚDĂ, iude, s. f. Om trădător; om fățarnic, prefăcut. – Din sl. Ijuda.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a iúdă (iúde), s. f. – 1. Cămătar. – 2. Om trădător, fățarnic, prefăcut. – 3. Om fără milă. – 4. Duh rău. – 5. (Arg.) Agent, curcan. – 6. Vînt. – 7. Copaci doborîți de vînt. De la Iuda (Tagliavini, Arch. Rom., XII, 184; DAR). Cihac, II, 152, explică sensul 7 din sl. judŭ „membru”, care nu pare clar. Ar putea fi mai curînd o extindere a sensului 6, care se explică, la rîndul lui, printr-o confuzie cu iugă, s. f. (vînt de sud), din bg., sb. jug. – Der. iudalîc, s. n. (Arg., trădare; misiunea agentului de poliție); iudi, vb. (a ademeni, a seduce, a face să păcătuiască), cf. Iordan, BL, IX, 65 (după DAR, în legătură cu rut. juditi).Sursa: Dicționarul etimologic român iudă, iude s. f. (intl., înv.) vardist, polițistSursa: Dicționar de argou al limbii române 1) ĭúdă f., pl. e (Iuda, trădătoru luĭ Hristos). Jidan și maĭ antipatic de cît [!] îs Jidaniĭ în general: Iudă spurcată.
Sursa: Dicționaru limbii românești
2) ĭúdă f., pl. e (bg. ĭuda, zînă, furie; litv. júdra, vînt cu vîrtejurĭ, vijălie [!]). Vest. Vînt furios care bate din maĭ multe părțĭ de odată [!]. Copacĭ trîntițĭ de acest vînt (Od. Pseud. 103). Pădure de brazĭ trîntițĭ de vînt (Ml.). V. sodom.
Sursa: Dicționaru limbii românești
iúdă (persoană fățarnică) s. f., g.-d. art. iúdei; pl. iúdeSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită IÚDĂ, iude, s. f. Om trădător; om fățarnic, prefăcut. – Din sl. Ijuda.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)