ITINERÁR, itinerare, s. n. Drum pe care se desfășoară o călătorie, cu indicarea localităților parcurse; marșrut. ♦ Indicator care cuprinde stațiile și orele de plecare și de sosire ale unui vehicul pe un parcurs. – Din fr. itinéraire, lat. itinerarius.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a ITINERÁR s. n. 1. traseu pe care se desfășoară o călătorie; parcurs. 2. planul de drum al unui vehicul, cu indicarea orelor de trecere prin anumite puncte. (< fr. itinéraire, lat. itinerarium)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
ITINERÁR s.n. Drumul pe care se desfășoară o călătorie. ♦ Planul de drum al unui vehicul, cu indicarea orelor de trecere prin anumite puncte. [Cf. fr. itinéraire, lat. itinerarium < iter – drum].
Sursa: Dicționar de neologisme
itinerár s. n., pl. itinerare (itinerárii)
Sursa: Dictionnaire morphologique de la langue roumaine
*itinerár, -ă adj. (lat. itinerarius). Relativ la drumurĭ, la căĭ: măsurĭ itinerare. Itinerár n., pl. e, și itinerariŭ n. (lat. itinerarium). Indicațiunea unuĭ drum, planu uneĭ călătoriĭ. Carte care cuprinde acest plan saŭ descrie o călătorie.
Sursa: Dicționaru limbii românești
itinerár s. n., pl. itineráreSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită itinerar n. cale de urmat spre a merge dela un loc la altul. ║ a. privitor la drumuri: măsuri itinerare.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
ITINERAR itinerare, s. n. Drum pe care se desfășoară o călătorie, cu indicarea localităților parcurse; marșrut. ♦ Indicator care cuprinde stațiile și orele de plecare și de sosire ale unui vehicul pe un parcurs. – Din fr. itinéraire, lat. itinerarius.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) ITINERÁR, itinerare, s. n. Drum pe care se desfășoară o călătorie, cu indicarea localităților parcurse; marșrut. ♦ Indicator care cuprinde stațiile și orele de plecare și de sosire ale unui vehicul pe un parcurs. – Din fr. itinéraire, lat. itinerarius.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a ITINERÁR s. n. 1. traseu pe care se desfășoară o călătorie; parcurs. 2. planul de drum al unui vehicul, cu indicarea orelor de trecere prin anumite puncte. (< fr. itinéraire, lat. itinerarium)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
ITINERÁR s.n. Drumul pe care se desfășoară o călătorie. ♦ Planul de drum al unui vehicul, cu indicarea orelor de trecere prin anumite puncte. [Cf. fr. itinéraire, lat. itinerarium < iter – drum].
Sursa: Dicționar de neologisme
itinerár s. n., pl. itinerare (itinerárii)
Sursa: Dictionnaire morphologique de la langue roumaine
*itinerár, -ă adj. (lat. itinerarius). Relativ la drumurĭ, la căĭ: măsurĭ itinerare. Itinerár n., pl. e, și itinerariŭ n. (lat. itinerarium). Indicațiunea unuĭ drum, planu uneĭ călătoriĭ. Carte care cuprinde acest plan saŭ descrie o călătorie.
Sursa: Dicționaru limbii românești
itinerár s. n., pl. itineráreSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită
itinerar n. cale de urmat spre a merge dela un loc la altul. ║ a. privitor la drumuri: măsuri itinerare.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
ITINERAR itinerare, s. n. Drum pe care se desfășoară o călătorie, cu indicarea localităților parcurse; marșrut. ♦ Indicator care cuprinde stațiile și orele de plecare și de sosire ale unui vehicul pe un parcurs. – Din fr. itinéraire, lat. itinerarius.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) ITINERÁR, itinerare, s. n. Drum pe care se desfășoară o călătorie, cu indicarea localităților parcurse; marșrut. ♦ Indicator care cuprinde stațiile și orele de plecare și de sosire ale unui vehicul pe un parcurs. – Din fr. itinéraire, lat. itinerarius.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a ITINERÁR s. n. 1. traseu pe care se desfășoară o călătorie; parcurs. 2. planul de drum al unui vehicul, cu indicarea orelor de trecere prin anumite puncte. (< fr. itinéraire, lat. itinerarium)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
ITINERÁR s.n. Drumul pe care se desfășoară o călătorie. ♦ Planul de drum al unui vehicul, cu indicarea orelor de trecere prin anumite puncte. [Cf. fr. itinéraire, lat. itinerarium < iter – drum].
Sursa: Dicționar de neologisme
itinerár s. n., pl. itinerare (itinerárii)
Sursa: Dictionnaire morphologique de la langue roumaine
*itinerár, -ă adj. (lat. itinerarius). Relativ la drumurĭ, la căĭ: măsurĭ itinerare. Itinerár n., pl. e, și itinerariŭ n. (lat. itinerarium). Indicațiunea unuĭ drum, planu uneĭ călătoriĭ. Carte care cuprinde acest plan saŭ descrie o călătorie.
Sursa: Dicționaru limbii românești
itinerár s. n., pl. itineráreSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită itinerar n. cale de urmat spre a merge dela un loc la altul. ║ a. privitor la drumuri: măsuri itinerare.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
ITINERAR itinerare, s. n. Drum pe care se desfășoară o călătorie, cu indicarea localităților parcurse; marșrut. ♦ Indicator care cuprinde stațiile și orele de plecare și de sosire ale unui vehicul pe un parcurs. – Din fr. itinéraire, lat. itinerarius.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)