ISPITITÓR, -OÁRE, ispititori, -oare, adj. 1. Care ispitește; ademenitor, tentant; p. ext. fermecător. 2. (Înv.) Care cercetează, iscodește. – Ispiti + suf. -tor.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a ispititór, -oáre adj. Care te duce (te atrage) în ispită. Cercetător, iscoditor, spion; babele-s foarte ispititoare.
Sursa: Dicționaru limbii românești
ispititór adj. m., pl. ispititóri; f. sg. și pl. ispititoáreSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită ispititor a. și m. 1. care duce în ispită: duh ispititor; 2. cercetător: își urmă ispititoarea colindă peste Olt OD.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
ISPITITÓR, -OÁRE, ispititori, -oare, adj. 1. Care ispitește; ademenitor, tentant; p. ext. fermecător. 2. (Înv.) Care cercetează, iscodește. – Ispiti + suf. -tor.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)