IRÓNIC, -Ă, ironici, -ce, adj. Căruia îi place să facă ironii, să ia în râs; zeflemist, batjocoritor; care conține, care exprimă o ironie; înțepător. – Din fr. ironique, lat. ironicus.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a
IRÓNIC, -Ă adj. care ironizează, care exprimă ironie; înțepător. (< fr. ironique, lat. ironicus)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
IRÓNIC, -Ă adj. Care face ironii, care exprimă o ironie; înțepător. [Cf. fr. ironique].
Sursa: Dicționar de neologisme
*irónic, -ă adj. (vgr. eironikós, lat. irónicus). Plin de ironie: om, discurs, surîs, gest ironic. Adv. Cu ironie: a surîde ironic.
Sursa: Dicționaru limbii românești
irónic adj. m., pl. irónici; f. irónică, pl. iróniceSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită ironic a. cu ironie: ton ironic.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
IRÓNIC, -Ă, ironici, -ce, adj. Căruia îi place să facă ironii, să ia în râs; zeflemist, batjocoritor; care conține, care exprimă o ironie; înțepător. – Din fr. ironique, lat. ironicus.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)
